Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victor Rebengiuc şi-a anunţat retragerea din activitate. Rolul din spectacolul `Tatăl` de la Teatrul Bulandra va fi ultimul

click.ro
Victor Rebengiuc

Victor Rebengiuc a anunţat la Digi24 că se retrage din activitate, după rolul din spectacolul „Tatăl”, de Florian Zeller, pus în scenă la Teatrul „Bulandra”.

„Am 89 de ani, în curând o să am peste câteva luni 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferinţă, e greu. M-am luptat foarte tare în repetiţiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca şi în faţa publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”, a fost declaraţia marelui actor pentru postul de televiziune.

Avanpremiera „Tatăl”, în regia lui Cristi Juncu, va avea loc sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00.

Textul, laureat în 2014 al premiului Moliere pentru cea mai bună piesă şi nominalizat în 2016 la premiile Tony şi Laurence Olivier, a fost tradus în limba română de Carmen Iernilă, Raluca Aprodu adaptându-l pentru scenă.

Alături de Victor Rebengiuc  - în rolul unui tată bătrân care îşi caută reperele fixe, rătăcit printre percepţii fluide - din distribuţie fac parte: Ana Ioana Macaria, Cătălin Babliuc, Oana Tudor, Maria Veronica Vârlan şi Constantin Dogioiu.

Cu o carieră artistică impresionantă, care se întinde peste şase decenii şi jumătate, Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanţi actori de film, teatru şi televiziune din România.

Printre numeroasele premii şi distincţii oferite legendarului actor de-a lungul carierei sale se numără Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” şi Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler (2017).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.