Camera Deputaților a adoptat, miercuri, decizional, un proiect de lege care prevede înfiinţarea Muzeului Naţional „Brătianu ”.
Citește și: Lia Olguța Vasilescu citează din Băsescu: Hai, să trăiți bine! Dreapta vă vrea bolnavi și inculți
„Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, cameră decizională, s-a votat Proiectul de Lege inițiat de mine, pentru înființarea Muzeului Național -Brătianu- cu sediul în imobilul -Vila Florica- (ansamblul conacului Brătianu - Florica), situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş. Când spui România, spui Brătianu. La -Vila Florica- s-a scris istoria românească iar înființarea Muzeul Naţional -Brătianu- în acest lăcaș, face un serviciu tuturor românilor, aceșția având astfel posibilitatea de a putea aprofunda cunoaşterea importanţei familiei Brătianu în dezvoltarea României. Având în vedere importanţa acestui ansamblu istoric şi cultural, care aparține statului român, precum şi necesitatea conservării, restaurării, promovării şi a valorificării patrimoniului cultural care a aparţinut familiei Brătianu, am considerat extrem de oportun ca în acest imobil să se înființeze Muzeul Naţional -Brătianu-”, a scris inițiatorul proiectului, deputatul PNL Gigel Știrbu, pe Facebook.
Camera Deputaților e decizională, astfel că proiectul de lege va ajunge la președintele României pentru promulgare.
Comentează