Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 2 mondial, a terminat neînvins faza grupelor Turneului Campionilor, competiţia de final de sezon din circuitul ATP, după ce a dispus în trei seturi, 6-0, 6-7 (5/7), 7-6 (10/8), de italianul Jannik Sinner, într-o partidă disputată joi seara la Torino, conform agerpres.
Medvedev (25 ani), câştigătorul ediţiei trecute a acestui turneu, desfăşurată la Londra, avea asigurat primul loc în Grupa Roşie înaintea meciului cu Sinner, care l-a înlocuit marţi pe compatriotul său Matteo Berrettini (accidentat).
Rusul s-a impus după 2 ore şi 29 minute de joc în faţa lui Sinner şi urmează să-l înfrunte sâmbătă, în semifinale, pe ocupantul locului secund în Grupa Verde, care va fi stabilit vineri, la finalul meciului dintre compatriotul său Andrei Rublev şi norvegianul Casper Ruud.
În celălalt meci din Grupa Roşie programat joi, germanul Alexander Zverev, numărul 3 mondial, l-a învins cu 6-2, 6-4 pe polonezul Hubert Hurkacz, asigurându-şi calificarea în penultimul act al Turneului Campionilor, unde îl va avea ca adversar pe sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial şi liderul Grupei Roşii, care va juca vineri împotriva britanicului Cameron Norrie, într-un meci fără nicio miză.
Zverev şi Djokovic se vor întâlni sâmbătă pentru a cincea oară în acest sezon. Sârbul s-a impus în confruntările de la Australian Open, US Open şi ATP Cup, însă Zverev a obţinut o victorie uriaşă în faţa lui Djokovic în semifinalele JO de la Tokyo, înainte de a câştiga trofeul.
În clasamentul final, Medvedev a ocupat primul loc, cu 3 victorii, urmat de Zverev, cu 2 victorii şi o înfrângere, Sinner, o victorie şi un eşec, Hubert Hurkacz, cu 3 înfrângeri, şi Matteo Berrettini, o înfrângere.
Victorii pe linie pentru Daniil Medvedev în faza grupelor la Turneul Campionilor
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

20
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
20

7
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
7

15
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
15

39
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
39

55
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
55

49
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
49

28
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
28

46
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
46

4.426
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
4.426

40
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
40

28
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
28

123
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
123

35
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
35
















Comentează