Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victorii pentru Liverpool şi Manchester City în Premier League

Premier League

FC Liverpool, liderul campionatului de fotbal al Angliei, a învins fără drept de apel pe teren propriu, cu scorul de 4-1, formaţia Chelsea Londra, miercuri seara, într-un meci din etapa a 22-a a sezonului.

Golurile au fost marcate de Diogo Jota (23), Conor Bradley (59), Dominik Szoboszlai (65) şi Luis Diaz (79) pentru învingători, respectiv Christopher Nkunku (71).

"Comoranii" nu au fost deloc destabilizaţi de anunţul făcut în urmă cu câteva zile de antrenorul Juergen Klopp, care şi-a anunţat plecarea de pe Anfield la finalul sezonului, sufocându-şi adversarii, aflaţi pe un modest loc 10 în clasament, în ciuda investiţiilor uriaşe făcute de noii săi proprietari.

Cele două formaţii urmează să se înfrunte din nou pe 25 februarie, în finala Cupei Ligii engleze.

În urma acestei victorii, Liverpool şi-a păstrat avansul de cinci puncte faţă de Manchester City, campioana en titre, care a dispus la rândul ei, cu scorul de 3-1, de formaţia Burnley, ocupanta penultimului loc (19) în clasament.

Campionul mondial argentinian Julian Alvarez, care împlinit miercuri 24 de ani, şi-a sărbătorit ziua de naştere printr-o dublă în meciul de pe Etihad Stadium (16, 22). Rodri a mărit avantajul gazdelor imediat după pauză (46), Burnley reducând din handicap în timpul adiţional, prin Al-Dakhil (90+3).

Tottenham Hotspur, cu fundaşul român Radu Drăguşin pe teren în ultimele minute, a învins la limită, cu 3-2, formaţia Brentford, într-o partidă disputată la Londra. Au marcat: Destiny Udogie (48), Brennan Johnson (49) şi Richarlison (56) pentru învingători, respectiv Neal Maupay (15) şi Ivan Toney (67).

Spurs ocupă poziţia a patra în clasament, la egalitate perfectă cu Aston Villa, învinsă marţi pe teren propriu de Newcastle (scor 1-3).

Rezultate:

Marţi

Nottingham Forest - Arsenal Londra 1-2

Au marcat: Awoniyi (89), respectiv Gabriel Jesus (65), Saka (72).

Luton Town - Brighton 4-0

Au marcat: Adebayo (1, 42, 56), Ogbene (3).

Fulham - Everton 0-0

Crystal Palace - Sheffield United 3-2

Au marcat: Eze (17, 27), Olise (67), respectiv Brereton (1), McAtee (20).

Aston Villa - Newcastle United 1-3

Au marcat: Watkins (71), respectiv Schar (32, 36), Alex Moreno (52 - autogol).

Miercuri

Tottenham Hotspur - Brentford 3-2

Au marcat: Udogie (48), Johnson (49), Richarlison (56), respectiv Maupay (15), Toney (67).

Manchester City - Burnley 3-1

Au marcat: Alvarez (16, 22), Rodri (46), respectiv Al-Dakhil (90+3).

FC Liverpool - Chelsea Londra 4-1

Au marcat: Jota (23), Bradley (39), Szoboszlai (65), Diaz (79), respectiv Nkunku (71).

Joi se dispută meciurile West Ham United - Bournemouth şi Wolverhampton - Manchester United.

Clasament:

1. FC Liverpool 51 puncte

2. Manchester City 46

3. Arsenal Londra 46

4. Tottenham Hotspur 43

5.Aston Villa 43

6. West Ham United 35

7. Newcastle United 32

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.