Premierul Nicolae Ciucă a fugit de presă când a fost întrebat dacă PNL îi va retrage sprijinul lui Nicușor Dan, susținut din postura de candidat la Primăria Capitalei direct de PNL. Liberalii discută deja de mai mult timp privind retragerea sprijinului politic acordat lui Nicușor Dan pe vremea când era singurul candidat capabil să lupte cu Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei. Pe atunci, PNL era condus de Ludovic Orban, iar Nicușor Dan a fost invitat de președintele Klaus Iohannis inclusiv la Cotroceni, pentru a-i spori șansele în campanie!
"Nu eu i-am dat sprijinul politic. A venit de la PNL, nu de la mine", a spus Nicolae Ciucă, când a fost întrebat dacă PNL îi va retrage sau nu sprijinul politic lui Nicușor Dan. Culmea, Nicolae Ciucă este în prezent liderul PNL, cu toate că nu se afla la șefia partidului pe vremea când Dan a fost susținut public de liberali.
Comentează