O puternică furtună care s-a abătut vineri seara asupra capitalei Croaţiei, Zagreb, a condus la inundarea oraşului, relatează sâmbătă dimineaţă agenţia DPA potrivit Agerpres.
Nivelul ridicat al apei de pe străzile din Zagreb a provocat suspendarea traficului în centrul oraşului, a informat ziarul Jutarnji List.
Pietonii au fost nevoiţi să se deplaseze prin apele care au ajuns până la genunchi în centrul Zagreb, maşinile au rămas scufundate în pasajele inundate, iar circulaţia tramvaielor a fost oprită.
Portalul de ştiri 24sata.hr a relatat că pe unele străzi s-au format adevărate şuvoaie.
Pompierii au acţionat pentru îndepărtarea apei, iar sute de apeluri primite au supraîncărcat linia serviciului pentru urgenţe. Mulţi dintre cei care au solicitat ajutor au anunţat că subsolurile lor au fost inundate.
Pompierii au făcut apel la răbdare şi înţelegere. ''Nu putem pompa afară imediat fiecare litru'', au transmis ei, citaţi de media croată.
VIDEO Furtună puternică în Croația - Zagrebul a fost inundat
Articole Similare

1
VIDEO Imagini apocaliptice: Un zgârie nori din New York s-a prăbușit parțial - Intervenție de urgență a echipelor de salvare
1

1
Premierul Finlandei: UE trebuie să acţioneze ca o 'uniune reală' atunci când vine vorba de confruntarea cu state ostile
1

14
Raport: Stephen King, cel mai interzis autor în școlile din SUA
14

36
Avertismentul lui Macron înainte de summitul UE de la Copenhaga: Europa se află 'într-o confruntare cu Rusia'
36

42
China 'importă creiere' - A fost lansat un nou tip de viză
42

136
Mișcări de trupe pe front: Moscova susţine că a înaintat în regiunea Dnipropetrovsk
136

56
Situația de la centrala nucleră Zaporojie - Ucraina și Rusia se acuză reciproc
56

6.401
De față cu Nicușor Dan și alți lideri europeni, premierul danez a bătut cu 'pumnul în masă' Trebuie un 'răspuns foarte puternic' la 'războiul hibrid' al Rusiei
6.401

229
VIDEO Moscova, despre rezultatul alegerilor din Moldova: 'Un alt eșec occidental, care, ca și în România, va rămâne în analele acestui haos occidental!'
229

5.842
Cum se resimte shutdown-ul din SUA pe bursele mondiale: E șoc total
5.842

6.460
Puternicii senatori americani au înțeles jocul din Europa de Est: Se schimbă strategia pentru România și regiunea Mării Negre
6.460

123
Armata Ucrainei mobilizează lunar circa 30.000 de persoane
123

93
Manevre militare în centrul Italei - Doi militari și-au pierdut viața
93
Comentează