Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Noi proteste în Bulgaria împotriva măsurilor restrictive anti-Covid recent introduse

comisarul.ro
bulgaria

În pofida numărului în creştere rapidă de noi infecţii cu coronavirus, bulgarii au protestat din nou împotriva unor reguli recent introduse împotriva COVID-19, relatează vineri dpa.

Manifestanţi din Veliko Târnovo, în nordul Bulgariei, au afirmat că persoanele nevaccinate sunt discriminate, a indicat postul de radio naţional.

Potrivit sursei citate, poliţia i-a separat pe manifestanţi de oamenii care stăteau la coadă în faţa unui centru de vaccinare pentru a fi vaccinaţi.

Proteste similare împotriva regulilor, care sunt în vigoare de joi, au avut loc şi în alte oraşe în ultimele zile, inclusiv în capitala Sofia.

Oricine doreşte să meargă în restaurante, săli de sport, centre comerciale, cinematografe sau muzee va trebui să prezinte un certificat pentru a dovedi vaccinarea, că a trecut prin COVID -19 sau că a fost testat negativ în ultimele 48 de ore.

Partidul naţionalist Renaşterea a cerut vineri oamenilor vineri să acţioneze în justiţie regulile, potrivit agenţiei de presă bulgare Focus.

Spitalele avertizează de zile întregi că sunt la limita de capacitate pe fondul luptei împotriva celui de-al treilea val de COVID-19, potrivit Agerpres.ro.

Cu aproximativ 20% din cei 6,9 milioane de locuitori ai săi vaccinaţi complet, Bulgaria se află pe ultimul loc în clasamentul de vaccinare al Uniunii Europene.

Aproximativ 4.816 de noi infecţii cu COVID -19 au fost înregistrate în decurs de 24 de ore. Incidenţa pe şapte zile a crescut recent la 370,9 din 100.000 de oameni. Comparativ, în Germania aceasta a fost vineri de 95,1 la 100.000 de oameni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.