Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video| Racheta europeană Vega-C a fost lansată pentru prima oară

spacenews.com
Racheta Vega-C

Racheta Vega-C, o variantă mai puternică a rachetei Vega, a fost lansată miercuri de la baza spaţială Kourou, din Guyana Franceză, în prima sa misiune în care va plasa mai multe încărcături ştiinţifice pe orbită la altitudinea de 5.800 km, transmite AFP.

Racheta a fost lansată la ora 13:13 GMT, străpungând rapid plafonul de nori de deasupra junglei, conform transmisiunii în direct a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), responsabilă de program.

"Traiectorie normală, călătorie lină, parametri de bord normali", a anunţat directorul operaţiunilor imediat după lansare.

Lansarea a avut loc cu o întârziere de două ore, numărătoarea inversă fiind întreruptă de două ori cu mai puţin de două minute înainte de decolare pentru verificări tehnice după raportarea unor anomalii.

Vega-C (C de la "consolidare" - potrivit contractorului principal, compania italiană Avio) este o variantă îmbunătăţită a rachetei uşoare Vega ce a dus la bun sfârşit 18 din cele 20 de misiuni pe care le-a primit din 2012 până în prezent, potrivit Agerpres.ro.

Cu o înălţime de 35 de metri, Vega-C este puţin mai mare decât racheta Vega şi poate transporta pe o orbită polară de referinţă la altitudinea de 700 de kilometri o încărcătură de până la 2,2 tone, faţă de 1,5 tone în cazul rachetei Vega.

Datorită performanţelor sale, Vega-C poate aborda 90% din piaţa de sateliţi de orbită joasă, în condiţiile în care Vega putea răspunde doar la 50% din nevoile acestei pieţe, conform Avio.

Această rachetă uşoară este considerată sora mai mică a rachetei Ariane 6. Cele două programe au fost lansate în 2014. Vega-C va putea desfăşura o parte dintre misiunile ce erau atribuite anterior rachetei ruseşti Soiuz.

La două minute şi jumătate după desprinderea de sol prima treaptă a rachetei, P120C, s-a separat în siguranţă de restul acesteia. Treapta P120C este folosită şi ca propulsor booster pentru rachetele Ariane 6, lucru care duce la o creştere a competitivităţii rachetelor europene pe piaţa internaţională.

La puţin mai mult de două ore după lansare, cea de-a patra treaptă, modulul Avum+, va elibera la 5.800 km altitudine mai multe încărcături ştiinţifice dezvoltate de universităţi şi care au fost plasate în mod gratuit la bordul rachetei, fiind vorba de un zbor de încercare. Conform AFP, este vorba de patru microsateliţi de tip "cubesat", care cântăresc câteva kilograme şi de LARES-2, o sferă metalică de 300 kg ce va fi folosită pentru a studia efectele gravitaţiei pe orbită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.