DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO| Regizorul mexican Guillermo del Toro a dezvăluit primul trailer pentru noul său film, 'Nightmare Alley'

filme, cinema, cinematograf

Regizorul mexican Guillermo del Toro a dezvăluit joi primul trailer al noului său film "Nightmare Alley", primul său lungmetraj după "The Shape of Water" (2017) şi care va fi lansat în cinematografe pe 17 decembrie, relatează EFE.

Bradley Cooper joacă rolul principal în acest film care are o distribuţie de vedete din care fac parte, printre alţii, Cate Blanchett, Willem Dafoe, Rooney Mara, Toni Collette, Richard Jenkins şi Ron Perlman.

Trailer-ul îi prezintă protagoniştii acestui thriller psihologic care se desfăşoară în atmosfera lugubră a unui circ.

Del Toro, care este şi producător, a scris împreună cu Kim Morgan scenariul acestui film care este primul după aplaudatul său lungmetraj "The Shape of Water" (2017), laureat cu patru premii Oscar: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună scenografie şi cea mai bună coloană sonoră, informează Agerpres.ro.

"Nightmare Alley" este titlul unei cărţi scrise de William Lindsay Gresham care a fost adaptată pentru marele ecran, în 1947, într-un film cu acelaşi nume în regia lui Edmund Goulding şi cu Tyrone Power în rolul principal.

Cartea prezintă ascensiunea şi decăderea, în mijlocul unor conspiraţii romantice şi trădări, a unui "mentalist" care lucrează la un circ,

Del Toro este regizorul unor filme spectaculoase, precum "Pacific Rim" (2013) şi "Blade II" (2002), precum al seriei de filme îndrăgite de iubitorii de benzi desenate, "Hellboy" (2004) şi "Hellboy II: The Golden Army" (2008).

Până la "The Shape of Water", cel mai aplaudat film al său era "Labirintul Faunului" (2006), care urmăreşte sub formă de basm urmările Războiului Civil şi ororile Spaniei fasciste şi care a fost recompensat cu trei premii Oscar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.