Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Statele Unite: 'Talibanii încearcă să revină la practicile lor înapoiate şi violente din anii 1990'

Reuters - Agerpres
Ned Price

Statele Unite au afirmat că talibanii îşi încalcă promisiunile faţă de restul lumii după execuţia publică "odioasă" a unui bărbat condamnat pentru crimă, prima de când islamiştii au revenit la putere în Afganistan în august 2021, scrie AFP.

"Acest lucru arată, în opinia noastră, că talibanii încearcă să revină la practicile lor înapoiate şi violente din anii 1990", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, în cursul unei conferinţe de presă.

Condamnatul, pe nume Tajmir, a fost acuzat că a ucis un bărbat în 2017 şi că i-a furat motocicleta şi un telefon mobil, potrivit talibanilor, potrivit Agerpres.

Zeci de funcţionari ai tribunalului, precum şi oficiali talibani au fost martori la execuţie, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Sentinţa a fost executată de tatăl victimei, care a deschis focul asupra condamnatului de trei ori cu o puşcă de asalt Kalaşnikov, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor miercuri seară.

Luna trecută, şeful suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, le-a ordonat judecătorilor să aplice toate pedepsele prevăzute de legea islamică, în special execuţii publice, lapidări, flagelări, precum şi amputări de membre în cazul hoţilor.

Talibanii au efectuat deja câteva flagelări publice de când au revenit la putere, însă execuţia de miercuri, ce a avut loc la Farah, capitala provinciei vestice cu acelaşi nume, este prima pe care au recunoscut-o.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.