VIDEO| Talibanii au descoperit sala de forță: Cu zâmbetul pe buze și arma pe umăr, au început antrenamentele

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 26-08-2021

Actualizat: 26-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: cfr.org

Talibanii au intrat în capitala Afganistanului și au pus stăpânire pe palatul prezidențial, după ce președintele Ashraf Ghani a fugit din țară. Acolo, printre altele, au descoperit și sala de forță, de care au fost fascinați. Cu zâmbetul pe buze și arma pe umăr, au început antrenamentele.

Încă nu dispun de câte un antrenor personal, dar au făcut tot ce au putut. În sensul că au folosit aparatele așa cum au știut, chiar dacă nu în mod corect. Au pus mușchii la treabă, s-au tonifiat puțin, au prins mai multă forță pentru luptele ce vor veni.

Unul dintre ei, cu un lansator de rachete pe umăr, s-a mulțumit să filmeze și să se bucure de priveliștea nemaivăzută. Un altul pare că vrea să dea timpul înapoi, folosind o bicicletă eliptică în sens invers. Probabil are remușcări pentru faptele din trecut.

Important e, totuși, că americanii au lăsat ceva în urma lor. Urme ale civilizației ce vor rămâne mărturie pentru urmașii talibanilor, probabil.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri