Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video| USGS: Un seism cu magnitudinea 7,2 a zguduit joi sudul statului Peru

cgtn.com
seism cutremur

Un seism cu magnitudinea 7,2 a zguduit joi sudul statului Peru, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), fără să fie înregistrate pagube materiale sau victime, potrivit autorităţilor peruane, informeaază AFP.

Cutremurul s-a produs la ora locală 07:02 (12:02 GMT), cu epicentrul în apropierea oraşului Azangaro, din vecinătatea lacului Titicaca, şi la o adâncime de circa 200 de kilometri, a precizat Institutul.

Centrul seismic naţional peruan a evaluat magnitudinea seismului la 6,9, iar epicentrul la circa 240 de kilometri adâncime, potrivit Agerpres.ro.

Întrucât seismul s-a produs la mare adâncime în Anzii peruani, unda de şoc a fost mai semnificativă şi a afectat regiunile Tacna (la graniţa cu Chile), Moquegua, Cusco şi Arequipa, potrivit autorităţilor peruane.

''Pentru moment, având în vedere nivelul intensităţii seismului la suprafaţă, nu ar trebui să producă pagube şi să sperie'' populaţia, a declarat pentru postul de radio RPP Hernando Tavera, director al Institutului de geofizică peruan.

''Cu cât seismul se produce la o adâncime mai mare, cu atât trepidaţia la nivelul solului este mai redusă. Raza pe care este resimţit este mai mare decât trepidaţia. Toată regiunea sudică a Peru a fost afectată de seism'', a explicat Tavera.

Peru se află pe centura de foc a Pacificului, o vastă zonă activă seismic, care se întinde de-a lungul coastei vestice a continentului american. Pe teritoriul acestei ţări se produc cel puţin 400 de seisme perceptibile în fiecare an.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.