VIDEO A fost descoperit cel mai rapid corp din Univers: Are o viteză pe care nici măcar nu o putem percepe

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 07-11-2024

Actualizat: 06-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: magiya-vokrug.ru

O stea neutronică, numită și stea moartă, aflată la 27.400 de ani-lumină distanță de Pământ, a fost descoperită de un grup de astrofizicieni danezi. Aceasta se rotește în jurul axei sale cu o viteză greu de imaginat: de 716 ori pe secundă, potrivit Science Alert.

În sistemul binar 4U 1820-30, steaua neutronică se rotește atât de repede în jurul axei sale centrale, încât efectuează un număr uluitor de 716 rotații pe secundă.

Faimosul pulsar PSR J1748-2446ad a fost singurul descoperit care se învârte la această viteză, iar nicio altă stea găsită nu a înregistrat o viteză de rotație mai mare.

Este unul dintre corpurile cu cea mai mare viteză din Univers

Această descoperire, spune echipa condusă de astrofizicianul Gaurava Jaisawal de la Universitatea Tehnică din Danemarca, confirmă limita superioară teoretică actuală pentru viteza de rotație a stelelor neutronice, care ar fi de aproximativ 730 de rotații pe secundă.

„Am studiat exploziile termonucleare din acest sistem și apoi am descoperit oscilații remarcabile”, spune Jaisawal. „Dacă observațiile viitoare vor confirma acest lucru, steaua neutronică 4U 1820-30 ar fi unul dintre corpurile cu cea mai rapidă rotație observate vreodată în Univers”. Cercetarea echipei a fost publicată în The Astrophysical Journal.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri