Renault anunță deschiderea comenzilor pentru noul Renault 5 E-Tech în România, cu prețuri începând de la 30.750 de euro. Vor fi disponibile și versiuni mai accesibile în viitor.
Producătorul francez a lansat comenzile pentru noul Renault 5 E-Tech electric, cu un preț de start de 30.750 de euro, TVA inclus, conform ProMotor.
Prezentat la începutul acestui an, noul model electric al producătorului francez poate fi acum comandat și în România. Momentan, sunt disponibile doar două niveluri de echipare: Techno și Iconiq Cinq. Cu toate acestea, Renault anunță că, începând cu 2025, gama va fi extinsă la cinci niveluri de echipare. Astfel, anul viitor, Renault 5 va primi trei noi echipări: Five, Evolution și ediția specială Roland-Garros.
Pentru moment, clienții români trebuie să se rezume la echipările Techno și Cinq.
Renault 5 E-Tech electric poate fi comandat în România
Ambele versiuni disponibile în acest moment sunt echipate cu o baterie mare, de 52 kWh, care alimentează un singur motor electric montat pe puntea față. Acesta produce 150 CP și permite mașinii să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 8 secunde. De asemenea, bateria de 52 kWh asigură o autonomie maximă de 410 kilometri.
Bateria mașinii se poate încărca cu până la 100 kW de la o stație de încărcare rapidă. În plus, Renault 5 vine echipat cu încărcare AC la 11 kW și include cablul necesar. Renault afirmă că mașina se poate încărca de la 10% la 80% în 30 de minute atunci când este utilizată o stație de încărcare rapidă.































Comentează