Treizeci de protestatari şi doi membri ai forţelor de ordine au avut nevoie de asistenţă medicală luni la Sofia după ce un grup de manifestanţi a încercat să intre într-o clădire guvernamentală din capitala bulgară, pe fondul protestelor care au avut loc în ultimele zile în Bulgaria în legătură cu criza apei din oraşul Pernik, a anunţat Ministerul bulgar de Interne, transmit dpa şi BTA.
Manifestanţii au aruncat cu sticle în forţele de ordine şi au distrus uşa de la intrarea principală în Ministerul Dezvoltării Regionale, iar poliţia a recurs la gaze lacrimogene, informează agerpres.ro.
Citește și: Moise Guran, funcție-cheie în USR-PLUS! Alianța se transformă într-un singur partid
Se fac cercetări pentru a se stabili identitatea celor care au provocat tensiuni în cursul protestelor, a menţionat Ministerul de Interne.
Protestul a fost organizat de partidul Vazrajdane (Renaşterea) şi se crede că majoritatea participanţilor sunt locuitori din Pernik (vest), unde de două luni apa este raţionalizată, după ce s-a aflat că rezervele locale de apă potabilă au scăzut la un nivel critic.
Citește și: Ludovic Orban continuă curățenia! L-a executat pe omul numit de Viorica Dăncilă
Această criză precum şi scandalul importurilor de deşeuri periculoase din Italia au dus la mijlocul lui ianuarie la demisia ministrului mediului Neno Dinov, care a fost acuzat de gestiune frauduloasă şi arestat.
Conform unui controversat sistem de import de deşeuri care s-ar afla sub investigaţie şi în Italia, Bulgaria a importat reziduuri în vederea arderii lor în termocentralele sale, ceea ce a contribuit la creşterea poluării.
Citește și: Clădirile istorice emblemă ale Bucureștiului devin o țintă pentru investitorii imobiliari
Luni, procuratura generală a anunţat că fostul CEO al companiei de apă din Pernik, Ivan Vitanov, şi fostul primar interimar, Sevdelina Kovaceva, au fost reţinuţi la rândul lor pentru 72 de ore, sub acuzaţia de gestiune frauduloasă şi respectiv abuz în serviciu.
Problema apei a dus şi la o moţiune de neîncredere în guvern, care este programată pentru miercuri.
Citește și: Guvernul Orban începe săptămâna cu împrumuturi! O nouă sumă uriașă luată de la bănci .