VIDEO A început mega proiectul care va trasnforma România în cel mai important jucător al Europei

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-03-2025 09:15

Actualizat: 29-03-2025 11:15

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Captura Video

Prima sondă forează și a trecut de 1.000 de metri, a declarat vineri ministrul Energiei Sebastian Burduja, referindu-se la proiectul Neptun Deep. Lucrările din Marea Neagră se vor finaliza în anul 2027, iar după ce va începe producția de gaze, România va deveni principalul producător din Uniunea Europeană, informează Mediafax.

Ministrul Energiei a spus vineri că România este pe primul loc în UE în ceea ce privește producția de gaz.

„România anul trecut a marcat o premieră: a devenit numărul 1 la producția de gaz din UE, am bătut Olanda, eram pe locul doi, am trecut pe locul 1. (...) Suntem pe locul întâi și vă dați seama că, la finalul anului următor, cînd vom avea și Neptun Deep vom fi de departe numărul 1 și vom avea acest mare atu în mânecă”, a spus Burduja la Antena3 CNN.

Primele sonde au trecut de 1000 de metri

El a spus că forajele merg „foarte bine”

„Deja prima sondă se forează, au trecut de 1.000 de metri, merge foarte bine, urmează încă 9 sonde și ele sunt de la adâncimi între 100 și 1.000 de metri”, a explicat ministrul Energiei.

Burduja a anunțat la începutul săptămânii că a început forajul în blocul Neptun Deep, în largul Mării Negre, la 160 km de țărm.

Potrivit ministrului, forajul a început duminică, 23 martie 2025, la ora 13.00. Burduja susține că, de acolo, în 2027 sau poate chiar mai curând, va fi scos gaz pentru România și pentru întreaga regiune.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri