Două autoturisme şi un TIR au fost implicate într-un accident rutier produs duminică după amiază pe drumul naţional 1, în judeţul Cluj. Primele date de la faţa locului arată că cinci persoane au fost rănite, printre victime numărându-se şi doi copii. La ora transmiterii acestei ştiri traficul rutier în zona accidentului este îngreunat.
Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 17:45, în localitatea Gilău, pe DN1 -E60. Potrivit oficialilor Poliţiei judeţene Cluj, trei autovehicule, respectiv două autoturisme şi un autocamion au fost implicate în eveniment.
„Nu au existat persoane încarcerate, însă necesită îngrijiri medicale 2 minori şi 3 adulţi. La faţa locului acţionează echipajele de la Garda de Intervenţie Gilău, cu o autospecială şi două ambulanţe SMURD, respectiv o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Jideţean. Pentru a sprijini partea medicală, la faţa locului va ateriza şi elicopterul SMURD”, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia este îngreunată în zonă.
Comentează