VIDEO Alertă de la Bruxelles: România ar putea pierde accesarea fondurilor europene / „Avem sistemul administrativ-teritorial de pe vremea comuniștilor până azi”

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 27-11-2025 08:20

Article thumbnail

Sursă foto: forbes.ro

România ar putea să aibă probleme în ceea privește accesarea fondurilor europene, avertizează liderul PNL Cluj, europarlamentarul Danie Buda. Oficialul de la Bruxelles a argumentat în expunerea sa nevoia reformei administrativ-teritoriale. Buda este și vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a PE (AGRI).

„Nu e vorba neaparat de o condiționare a acestor fonduri, eu vă spun ce spune Comisia Europeană în propunerea de buget. Avem așa: planurile naționale și regionale de parteneriat. Ori atâta vreme cât noi suntem pe același sistem administrativ s-ar putea să avem o problemă majoră, incomensurabilă, în ceea ce privește accesarea acestor fonduri europene. Cred și sunt convins că România are nevoie de o reformă administrativ teritorială pentru a putea fluidiza ceea ce înseamnă accesare acestor fonduri europene. Așa cum arată datele problemei de azi, România ar putea să aibă probleme în ceea ce ar putea să privească accesare acestor fonduri. Avem sistemul administrativ-teritorial de pe vremea comuniștilor până azi”, a spus Daniel Buda.

Context european

Aproape jumătate din fondurile UE din viitorul buget multianual pentru perioada 2028-2034 vor fi alocate în baza unor planuri naţionale de reforme, care vor trebui aprobate de Comisia Europeană şi de Consiliul UE.

Pentru a nu repeta experienţa din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, când anumite proiecte au fost blocate de neefectuarea unor reforme din alte domenii, Parlamentul European insistă ca de această dată condiţionarea să aibă în vedere reforme în aceleaşi domenii.

Până în prezent nu există însă un acord în această privinţă cu Comisia Europeană.

Context național

O discuție despre reclasificarea localităților a avut loc în coaliție, dar fără rezultat, fără o decizie finală.

Proiecte au existat în acest sens (comasare/desființarea unor localități și județe), însă din diverse motive reorganizarea administrativ-teritorială se lasă așteptată.

Acum câteva săptămâni, la ședința coaliției, s-a discutat despre reclasificarea localităților: pentru încadrarea ca municipiu ar fi nevoie de 25.000 locuitori, nu de 40.000 cum e în prezent, iar pentru orașe, 7.000.

Avertisment de la ministrul Apărării

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a afirmat clar că România nu poate continua cu același model administrativ, asta dacă vrea să își reducă cheltuielile.

„Dacă noi, an de an, continuăm cu același număr de județe, instituții, primării care abia reușesc să-și acopere cheltuielile, nu o să ajungem nicăieri”, a avertizat el, conform Mediafax.

A urmat declarația privind direcția obligatorie în care trebuie să meargă statul: „Trebuie reformă administrativ-teritorială și oricât ar fugi unii de asta, tot aici o să ajungem”.

Moșteanu a făcut o comparație cu Polonia, țară care a realizat reforma administrativă încă din anii ’90.

„Polonia bagă anul acesta în apărare 4,7% din PIB, undeva la 47 de miliarde de dolari. Iată unde a ajuns administrându-și bine teritoriul și cheltuielile”, a conchis ministrul.

Raport al Curții de Conturi

Doar 151 de comune (din 2862) și 5 orașe mici (din 216) îndeplineau în 2023 toți indicatorii minimali prevăzuți de lege pentru încadrarea în rangul de unitate administrativ-teritorială deținut, conform unei analize a Curții de Conturi referitoare la performanța acestor tipuri de UAT-uri.

Analizați individual, niciunul din cei opt indicatori stabiliți pentru comune nu era îndeplinit în proporție de 100%, iar urbanul mic a bifat integral doar doi indicatori din 17, arată datele din Raportul intitulat sugestiv „Comunele și orașele mici din România, în căutarea unui nou model de organizare”.

La capitolul dotări minimale obligatorii pentru a fi comună sau oraș, una singură este valabilă în toate aceste localități: cel puțin un așezământ religios.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri