Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| ALERTĂ la Casa Albă: Angajații vaccinați s-au infectat cu SARS-COV-2

twitter
casa alba

Casa Albă a anunţat marţi că au fost depistate cazuri de infectare cu coronavirus în rândul angajaţilor săi complet vaccinaţi, printre care se numără şi un înalt responsabil, transmite AFP, citând-o pe purtătoarea de cuvânt a administraţiei Biden, Jen Psaki.

Înaltul responsabil, a cărui identitate nu a fost precizată, a fost testat pozitiv luni şi prezintă doar simptome 'uşoare', a indicat Jen Psaki.

El nu a avut contacte apropiate cu alţi responsabili ai Casei Albe, a precizat ea, potrivit Reuters.

Jen Psaki a mai afirmat că şi alte persoane care lucrează pentru Casa Albă, la niveluri de responsabilitate inferioare, au avut teste pozitive la coronavirus, fără a preciza însă numărul lor, relatează Agerpres.ro.

Varianta Delta reprezintă deja circa 83% din noile cazuri de COVID-19 în SUA, o ''creştere drastică'' survenită în numai câteva zile şi care coincide cu o înmulţire a deceselor asociate acestei boli cu aproape 48% în ultima săptămână.

Aceste date au fost comunicate marţi de directoarea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Rochelle Walensky, în timpul unei audieri la comitetul pentru sănătate din Senatul american.

În zonele Statelor Unite cu rate mai reduse ale vaccinării anti-COVID-19, prevalenţa variantei Delta a coronavirusului, mai contagioasă, este chiar superioară mediei naţionale, iar în aceste zone în mod special s-au înmulţit de asemenea infectările, spitalizările şi decesele. ''Cel mai deprimant este că majoritatea acestor decese puteau fi prevenite doar printr-un simplu vaccin'', a subliniat Rochelle Walensky.

Ea a avertizat săptămâna trecută că această pandemie ''devine o pandemie a nevaccinaţilor'', întrucât circa 99% dintre persoanele decedate din cauza COVID-10 în ultimele săptămâni în SUA nu erau vaccinate.

Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a crescut săptămâna trecută cu 69% pe ansamblul Statelor Unite, ţară unde aproape 57% din populaţia în vârstă de peste 12 ani a fost până în prezent vaccinată cu schema completă.

Preşedintele Joe Biden le-a cerut luni americanilor să se vaccineze anti-COVID-19, după ce persoanele nevaccinate au contribuit la o înmulţire a cazurilor de infectare, fapt care a determinat o scădere a Bursei.

Într-un discurs pe tema situaţiei economice a SUA, el a atenţionat că redresarea economiei depinde de punerea pandemiei sub control. ''Aşadar, vă rog, vă rog, vaccinaţi-vă !'', şi-a îndemnat Biden concetăţenii. ''Vaccinaţi-vă acum!'', a insistat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.