Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO | Alexandru Rafila dă termen Guvernului: Toate activităţile să poată funcţiona normal până la începutul lunii septembrie

Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, cere Guvernului să facă tot ce este necesar pentru ca până la sfârşitul verii 2021 să fie finalizată campania de vaccinare, astfel încât din septembrie să nu mai existe activităţi interzise.

"Trebuie să găsim soluțiile astfel încât și țara noastră să se poată înscrie în rândul țărilor care repornesc economia, repornesc activitățile sociale și lucrul acesta trebuie foarte clar asumat de actuala guvernare. Și această comunicare haotică a guvernului trebuie să înceteze!

Sper ca, până la sfârșitul lunii septembrie, această campanie de vaccinare, toate cele 3 etape, să fie încheiate! Acesta este parcursul corect, asta trebuie asumat politic foarte clar de actualul Guvern, încât la sfârșitul lunii septembrie să putem demara toate activitățile economice și sociale din România!", afirmă Alexandru Rafila.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.