Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Alexandru Rafila ne anunță când se va renunța la mască: 'Cu siguranță, în acest an vom purta masca'

Senatorul Adrian Streinu-Cercel a anunțat că oamenii vor purta masca până cel puțin în 2023! Colegul său din PSD, Alexandru Rafila, deputat, a explicat că sigur vom purta masca și în acest an, iar renunțarea la ea va depinde de anumite criterii și analize științifice, toate bazându-se pe imunitatea obținută prin vaccinare.

”Renunţarea la mască va fi o decizie tehnică, până la urmă. Adică renunţarea la mască se va baza pe studii ştiinţifice realizate de organisme internaţionale, de exemplu Centrul European de Control al Bolilor, va exista o poziţie din partea Uniunii Europene care să ţină cont de acoperirea vaccinală din fiecare stat membru şi de situaţia de la nivelul UE. Eu nu pot să dau un termen când se va renunţa la mască, dar dacă acest obiectiv, al unei acoperiri vaccinale de 70%, va fi realizat, cu siguranţă utilizarea măştii va intra în discuţia specialiştilor şi vor exista recomandări care, în funcţie de fiecare stat, vor fi adoptate. Ar trebui  ca până la sfârșitul lunii septembrie să se vaccineze.”, a explicat Alexandru Rafila.

Citește și: Patru asociații de magistrați condamnă dur desființarea SIJJ și revenirea la DNA a competențelor de anchetare a judecătorilor și procurorilor: ‘Este o amenințare clară la adresa independenței individuale a acestora’

Întrebat dacă împărtăşeşte părerea lui Adrian Streinu-Cercel că am putea purta masca de protecţie încă doi ani, deputatul PSD a răspuns: “Mie nu îmi plac aceste predicţii care sunt bazate mai degrabă pe ceea ce credem noi, decât pe studii. Pe măsură ce imunizarea populaţiei în UE se va realiza, se vor realiza şi studii care să recomande prelungirea utilizării măştii sau o scurtare a intervalului de utilizare a măştii. Cu siguranţă în acest an vom purta mască.”.

Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat, după ce a primit rapelul la vaccinul anti COVID-19, că injecţia nu doare, doar am putea simţi a doua zi locul în care a fost făcută.

Citește și: Directivă de ultimă oră a ministrului Lucian Bode! Și-a trimis Corpul de Control la verificări!

El a adăugat că, după a doua doză, nu mai există riscul unor infecţii severe cu noul coronavirus, însă masca va rămâne în continuare obligatorie până în 2023.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.