Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video - Alunecare de teren în Columbia: Bilanţul morţilor a urcat la 14

chinadailyhk.com
alunecări de teren, insula Java

Cel puţin 14 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci au fost rănite marţi în urma unei alunecări de teren produse într-o localitate din regiunea central-vestică a Columbiei, potrivit celui mai recent bilanţ oficial, informează AFP.

Ploile abundente au provocat în zori prăbuşirea unei secţiuni dintr-un versant montan peste unele locuinţe din localitatea Dosquebradas, situată în departamentul Risaralda, potrivit Agerpres.

"Am numărat 14 morţi şi 34 de răniţi în urma alunecării de teren", a declarat responsabilul local Carlos Maya.

Echipele de salvare din cadrul Unităţii naţionale pentru gestionarea riscului de dezastre raportaseră pe Twitter în prima parte a după-amiezii 11 morţi şi 35 de răniţi.

Circa 100 de soldaţi participă la operaţiunea de salvare, a declarat colonelul Raul Arevalo.

"S-a auzit un zgomot înspăimântător, ca o bubuitură puternică. Am ieşit şi am văzut versantul prăbuşit peste case'', a declarat Dubernei Hernandez, un şofer de taxi de 42 de ani care locuieşte în apropierea locului unde s-a produs tragedia.

"M-am dus acolo şi era un dezastru, oamenii erau prinşi sub pământ", a povestit Hernandez, care a adăugat că a contribuit la acordarea primului ajutor.

Serviciile de urgenţă au indicat că există pericolul producerii de noi alunecări de teren, mai multe familii fiind evacuate ca măsură de precauţie.

"În prezent, suntem în curs de gestionare a perimetrului de evacuare deoarece încă detectăm o instabilitate a terenului", a declarat la postul local de radio un responsabil al departamentului menţionat, Alvaro Arias.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.