Forțele americane lovesc puternic în Marea Caraibelor și au capturat nava Motor/Tanker Olina, petrolier care face parte din ”flota fantomă” a Rusiei. Forțele Souther Spear au plecat de pe nava USS Gerald R. Ford și au capturat nava fără incidente.
Americanii lovesc puternic în Marea Caraibelor
”Încă o dată, forțele noastre interagenții comune au transmis un mesaj clar în această dimineață: „nu există refugiu sigur pentru infractori”.
Într-o acțiune desfășurată înainte de răsărit, pușcașii marini și marinarii din cadrul Forței operative comune Southern Spear, în sprijinul Departamentului Securității Interne, au plecat de pe nava USS Gerald R. Ford și au capturat fără incidente nava Motor/Tanker Olina în Marea Caraibelor.
Arestări de acest gen sunt susținute de întreaga putere a Grupului Amfibiu Gata de Acțiune al Marinei SUA, inclusiv de platformele gata de acțiune și letale ale navelor USS Iwo Jima, USS San Antonio și USS Fort Lauderdale.
Operațiunea Southern Spear a Departamentului de Război este neclintită în misiunea sa de a apăra patria noastră prin stoparea activităților ilicite și restabilirea securității în emisfera vestică.”, arată departamentul Southern Spear al Pentagonului.
Americanii au confiscat petrolierul rusesc, vânat timp de 2 săptămâni
Departamentele americane al Justiţiei şi Securităţii Interne, în coordonare cu Departamentul Apărării, anunţă miercuri confiscarea petrolierului M/V Bella 1, pe care-l acuză de încălcarea sanţciunilor americane, în Atlanticul de Nord, în virtutea unui mandat emis de către un tribunal federal american, după ce a fost urmărit de nava Pazei de Coastă USCGC Munro, anunţă miercuri pe Comandamentul european al Statelor Unite (EUCOM), relatează Le Monde.
”Această conficare se înscrie în cadrul proclamaţiei preşedintelui Statelor Unite (Donald Trump) vizând nave sancţionate, care ameninţă securitatea şki stabilitatea Emisferei de vest”, precizează într-un al doilea mesaj postat pe X EUCOM.
”Operaţiunea a fost desfăşurată de către componente ale Departamentului Securităţii Interne, cu susţinerea Departamentului Războiului, ilustrând o abordare care mobilizează întreaga administraţie pentru a proteja teritoriul naţional”, adaugă comandamentul.
Presa americană scrie că forţe armate americane desfăşurau miercuri o operaţiune în Atlanticul de Nord în vederea preluării controlului unui petrolier - sub pavilion rus -, urmărit de mai multe zile de către Washington şi pe care Rusia a trimis nave să-l escorteze, potrivit presei.
Această operaţiune, despre care scriu Fox News, CNN şi Reuters, intervine la câteva ore după dezvăluiri de presă potrivit cărora Rusia a trimis cel puţin un bastiment al Marina ruse pentru a escorta această navă, urmărită de către Washington în cadrul blocadei impuse petrolierelor cu legături cu Venezuela.
The Wall Street Journal *WSJ) scrie că elicoptere şi cel puţin o navă a Pazei de Coastă americane au fost mobilizate miercuri în vederea preluării controlului petrolierului.
Potrivit unor date de urmărirea zborurilor şi a doi oficiali americani, Statele Unite au desfăşurat avioane de tip P-8 Poseidon, specializate în lupta antisubmarin şi avioane de sprijin, tip AC-130J, care să susţină o operaţiune de urcare la bord.
Petrolierul rusesc, vizat de sancțiunile americane
Acest petrolier vizat de sancţiuni americane - care se numea iniţial Bella 1, dar care este înregistrat în prezent sub numele de Marinera - a evitat într-o primă fază blocada maritimă impusă de către Statele Unite Venezuelei, iar echipajul a refuzat să permită urcarea la bord a Pazei de Coastă americane.
Operaţiunea era condusă de către Paza de Coaată şi armata americană, au declarat oficiali sub protecţia anonimatului.
Media rusă RT a citat, la rândul său, o sursă anonimă potrivit căreia un elicopter cu militari americani la bord a încercat să aterizeze pe puntea Marinera.
RT a publicat o fotografie în care susţine că apare un elicopter american zburând în apropierea petrolierului..
Ministerul rus de Externe, citat de presa rusă, a anunţat că petrolierul se afla în ape internaţionale şi respecta dreptul internaţional.
Moscova a cerut să se respecte libertatea navigaţiei.
Preşedintele american Donald Trump a decis să oprească exporturile de petrol ale Venezuelei pe mare, după care a ordonat capturarea preşedintelui venezuelean Nicoas Maduro în weekend.
Rusia acuză o operațiune ilegală a SUA
Ministerul rus al Transporturilor denunţă miercuri, într-un comunicat, folosirea forţei de către Forţe Navale americane împotriva petrolierului rus M/V Bella 1 - redenumit Marinera - în ape internaţionale, cu care a pierdut legătura, relatează Le Monde.
”La 24 decembrie 2025, nava Marinera a primit o autorizaţie timporară de navigaţie sub steagul naţional al Federaţiei ruse, emis conform legislaţiei ruse şi normelor dreptului internţaional”, se arată în comunicat.
”Azi (miercuri), către ora (Moscovei) 15.00 (14.00, ora României), pe marea liberă, în afara apelor teritoriale ale vreunui stat, Forţele Navale americane au abordat nava, iar comunicarea cu ea s-a pierdut”, confirmă ministerul rus.
”Conform normelor Convenţiei ONU a dreptului mării din 1982, regimul libertăţii navigaţiei se aplică pe apele mării libere şi niciun stat nu are dreptul să folosească forţa împotriva navelor înmatriculate în mod corespunzător în jurisdicţia altor state”, acuză Moscova.






























Comentează