Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Americanii și-au coborât steagul din Chengdu, China, după închiderea consulatului

china sua

China a intrat luni în posesia Consulatului Statelor Unite la Chengdu (sud-vest), la puţin timp după plecarea expeditivă a ultimilor funcţionari americani, în urma unui episod diplomatic care aminteşte de Războiul Rece, relatează AFP, informează News.ro.

Citește și:  Lovitură pentru Elena Udrea! Anunțul făcut de DNA: Cum a fost ‘premiat’ cel care a turnat-o pe fosta șefă a Turismului

Chengdu contra Houston - americanii au avut la dispoziţie trei zile să-şi evacueze consulatul, la fel ca cele trei zile pe care le-au dat săptămâna trecută chinezilor să-şi părăsească misiunea diplomatică din metropola texană.

În mod simbolic, steagul cu stele a fost dat jos în zori, în complexul consular de la Chengdu, un oraş uriaş cu 16,5 milioane de locuitori.

O înregistrare video publicată de Ambasada Statelor Unite în China îi surprinde pe membri ai Corpului de elită al Puşcaşilor Marini pliind cu grijă stragul şi apoi înmânându-l în mod solemn consulului Jim Mullinax, care avea un aer grav, alături de personalul său.

Ministerul chinez de Externe a confirmat închiderea consulatului la ora locală10.00 (5.00, ora României) şi a anunţat că China ”a intrat în posesia” clădirii după aceea.

Beijingul a protestat vineri, după intrarea unor agenţi americani în fostul său consulat de la Houston, după plecarea funcţionarilor chinezi.

Această clădire este ”o proprietate naţională a Chinei”, a anunţat diplomaţie chineză, referindu-se la Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice.

La Chengdu, şase funcţionari chinezi au intrat în clădire după plecarea americanilor, potrivit unor imagini difuzate de o publicaţie oficială.

O pânză a fost instalată pe zidul extern al incintei diplomatice, pentru a ascunde inscripţia ”Consulatul General al Statelor Unite ale Americii”.

O lună pentru a pleca

Diplomaţii de la consulat şi familiile lor urmează să părăsească China până la 27 august, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.

”Azi (luni) ne luăm adio de la Consulatul Statelor Unite la Chengdu. Ne veţi lipsi mereu”, a comentat pe reţeaua de socializare Weibo Ambasada Statelor Unite la Beijing.

”Ne vom aminti cu nostalgie de oamenii din sud-vestul Chinei şi de toate prieteniile pe care le-am legat”, a declarat consulul, citat într-un comunicat separat.

Inaugurat în 1985, Consulatul de la Chengdu a devenit vineri ultimul subiect al unei lungi liste de contencioase între Beijing şi Washington, după ce China a ordonat să fie închis.

Această decizie constituie un răspuns al Guvernului comunist la închiderea forţată a consulatului său de la Houston, ordonată de administraţia Trump.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a dat asigurări joi că misiunea chineză din oraşul texan, al patrulea cel mai mare oraş din Statele unite, era o ”placă turnantă a spionajului şi furtului de proprietate intelectuală”.

”Unii angajaţi ai Consulatului Statelor Unite la Chengdu s-au dedat unor activităţi care le depăşesc atribuţiile, ei s-au amestecat în afaceri interne ale Chinei şi au pus în pericol securitatea şi interesele chineze”, a acuzat, în replică, diplomaţia chineză.

Banderolă confiscată

Aceste represalii reciproce intervin într0un context de degradare a relaţiilor chinezo-americane. Merele discordiei s-au multiplicat în ultimele luni - reprimarea la Hong Kong prin intrarea în vigoare a unei legi controversate privind securitatea, pandemia covid-19 şi tensiuni la Marea Chinei de Sud.

Cu o zi înainte de închidere, Consulatul de la Chengdu a fost duminică o atracţie a locuitorilor.

În pofida căldurii, un val neîntrerupt de curişi a venit să se fotografieze în faţa clădirii. Unii agitau un steag chinez, au constat jurnalişti AFP.

Forţele de ordine nu tolerează vreun gest provocator sau semn prea evident de bucurie faţă de plecarea americanilor.

Un tânăr care urla ”Sunt chinez! Hai China!” a fost evacuat de poliţişti. Jurnalişti AFP au văzut, de asemenea, cum securitatea a confiscat o banderolă.

Unii jurnalişti străini au fost insultaţi.

În afara Ambasadei de la Beijing, Statele Unite mai deţin patru consulate în China continentală - la Canton, Shanghai, Shenyang şi Wuhan - şi unul la Hong Kong, un teritoriu semiautonom zguduit anul trecut de manifestaţii uriaşe împotriva puterii centrale.

Beijingul a acuzat atunci Washingtonul de încurajarea acestor tulburări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.