Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că angajații din minister lucrează de acasă, pe fondul codului roșu de vreme rea.
Anunțul ministrului
„Am luat decizia ca pentru azi să încurajăm telemunca la nivelul tuturor colegilor din minister, măsură pe care posibil o vom prelungi și în zilele următoare, în funcție de evoluția vremii.
Rămâneți acasă, alături de familie și cei dragi. Sunați-vă părinții și seniorii și asigurați-vă că sunt în siguranță și au tot ce le trebuie.
Mulțumesc curajoșilor care s-au aventurat azi să ajungă la muncă! Eu, la rându-mi, am ajuns la birou de dimineață cu multe peripeții.
Nu în ultimul rând, mulțumiri jandarmilor și drumarilor care ne ajută la crearea traseelor de acces!
Vom trece și prin asta”, a spus Pîslaru.
Context
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri dimineață avertizări Cod Roșu de fenomene meteorologice periculoase pentru municipiul București și județul Ilfov, în contextul unui episod de iarnă extremă care afectează regiunea. Autoritățile au transmis populației mesaje RO-Alert.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că 102 localităţi din 21 de judeţe şi municipiul Bucureşti au fost afectate de ninsori şi viscol. Au fost deblocate 44 de autovehicule care nu mai puteau înainta din cauza zăpezii. Patru autostrăzi şi cinci drumuri naţionale sunt închise din cauza ninsorilor, fiind afectate 13 curse aeriene, iar 6.000 de persoane aşteaptă revenirea la normal a traficului aerian. Trenurile au întârzieri de o oră în Capitală, iar manevrele sunt suspendate în toate porturile din judeţul Constanţa şi în Bara Sulina. Circulaţia a 22 de trenuri este suspendată. Premierul Ilie Bolojan s-a aflat, miercuri dimineaţă, la Centrul Naţional de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), unde a fost informat despre intervenţiile desfăşurate în urma ninsorilor şi a viscolului.





























Comentează