VIDEO Atac cu potențial toxic pe frontul de est - Ucrainenii ar fi lovit o conductă de amoniac

Autor: George Traicu

Publicat: 09-10-2025 23:17

Article thumbnail

Sursă foto: aljazeera.com

Rusia acuză joi armata ucraineană de distrugerea unei ţevi a unei conducte de amoniac - care provoacă emisii ale acestui gaz toxic folosit în agricultură -, cu scopul de a opri înaintarea trupelor ruse în estul Ucrainei, relatează AFP, potrivit news.ro.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, acest incident a avut loc joi, la 2,5 kilometri est de localitatea Rusin Iar, în regiunea Doneţk (est), traversată de o conductă de amoniac, care leagă oreşele rus Togliatti şi ucrainean Odesa.

”Forţele armate ucrainene au minat o ramură a conductei de amoniac (...). La retragerea unităţilor Forţelor armate ucrainene din această zonă, conducta a fost distrusă, ceea ce a antrenat emisia de reziduuri de amoniac prin partea avariată”, acuză ministerul rus.

Nicio victimă nu s-a întregistrat în rândul militarilor ruşi, dă asigurări ministerul.

El publică o înregistrare video în care apar cantitţi mari de fum alb ieşind dintr-o linie în mijlocul câmpului.

O explozie a lovit conducta de amoniac Togliatti-Odesa, lângă Rusin Iar, în regiunea Donețk.

Ucraina nu a reacţionat imediat faţă de aceste acuzaţii.

Amoniacul este un gaz produs în mod industrial, în diverse scopuri, care este toxic dacă este inhalat în concetraţie mare.

Localitatea Rusin Iar se află pe front, în apropierea unei zone în care forţe ruse au realizat în august o străpungere a apărării ucrainene, după care au fost respinse în mod parţial de către o contraofensivă ucraineană.

Varianta rusă

Ministerul Apărării din Rusia a dat vina pe Ucraina, dar rapoartele sugerează că o bombă planantă rusească ar fi putut lovi ramura conductei, iar acum se luptă să dea vina pe alții.

Amoniacul este o substanță toxică, sufocantă. O scurgere creează un nor otrăvitor care reprezintă o amenințare serioasă pentru viața umană și pentru mediu.

Pentru a încetini înaintarea unităților Forțelor Armate ale Federației Ruse la aproximativ 2,5 km est de așezarea Rusin Yar din Republica Populară Donețk, forțele armate ucrainene au minat o ramură a conductei de amoniac Toliatti-Odesa.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri