Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Balerinele de la Teatrul de Operă şi Balet din Constanța vorbesc despre cum erau agresate sexual și bătute de un coregraf

Mai multe balerine de la Teatrul de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa ameninţă că vor da în judecată conducerea instituţiei din cauza abuzurile fizice, psihice şi a hărţuielilor sexuale la care au fost supuse. Una dintre balerine acuză că a fost agresată în sala de balet, că i s-au făcut avansuri de către coregraful Horaţiu Cherecheş, că alte colege ar fi fost lovite cu pumnul în cap de acesta, precizând că l-a informat pe ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, despre toată situaţia existentă în teatru, dar nu a fost luată nicio măsură. O altă balerină susţine că a fost jignită de către Horaţiu Cherecheş pentru că ar fi refuzat avansurile acestuia. În replică, managerul teatrului constănţean, Daniela Vlădescu, a afirmat că acuzaţiile aduse nu sunt reale şi că intenţionează să îi dea în judecată pe balerinii care au calomniat-o pe ea, dar şi instituţia de cultură.

Patru balerini au organizat vineri, o conferinţă de presă, în faţa Teatrului de Operă şi Balet “Oleg Danovski”.

Citește și: FOTO Abuzuri sexuale și bătăi în teatrul din Constanța

Petronela Serea, solistă la compania de balet: Am fost hărţuită, agresată, fizic, verbal în sala de balet

Petronela Serea, solistă la compania de balet, a declarat că în cadrul instituţiei, de ani de zile, sunt persoane care hărţuiesc şi umilesc angajaţii, iar managerul Daniela Vlădescu nu a răspuns la plângerile prin care era informată despre această situaţie.

“Într-o instituţie culturală nu au ce să caute persoane care agresează, hărţuiesc, umilesc, ameninţă angajaţii. De ani de zile aceste lucruri se întâmplă cu buna ştiinţă a doamnei Daniela Vlădescu, plângeri cu număr de înregistrare la care nici măcar o dată nu a făcut o comisie de disciplină, nu a răspuns la aceste plângeri”, a povestit Petronela Serea.

Ea a afirmat că a fost hărţuită şi agresată chiar în sala de balet de către coregraful Horaţiu Cherecheş.

“Am fost hărţuită, agresată, fizic, verbal în sala de balet, în momentul în care am depus din nou plângere, că mă cheamă la dumnealui acasă (n.r. Horaţiu Cherecheş), iar eu îi refuzam avansurile. După câteva zile îmi spune să ies afară din sala lui de balet că nu mă mai suportă. Mă ia de mână, mă îmbrânceşte de piept şi mă ia de trening ameninţându-mă că mă dă afară. Comportamentul acesta nu se poate tolera la nesfârşit. Au fost fete din Japonia care au fost lovite în cap cu pumnul în sala de balet. Doamna Daniela Vlădescu ştie acest lucru de câţiva ani, nu a luat nicio atitudine”, a afirmat Petronela Serea.

Ea a mai declarat că anul trecut a mers la ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu toate plângerile şi reclamaţiile despre situaţiile din teatru şi, deşi i s-a promis că va fi trimis Corpul de Control, acest lucru nu s-a întâmplat.

“Anul trecut am luat un dosar plin cu plângeri, cu reclamaţii, cu poze, cu tot ce se întâmplă la noi şi am fost la domnul ministru în audienţă. M-am programat, am spus ce se întâmplă. Anul trecut mi s-a promis că o să vină Corpul de Control, nu a venit nimeni, dar după câteva zile domnul ministru a venit şi a premiat teatrul. În compania de balet a fost o activitate îngrozitoare”, a transmis Petronela Serea.

Întrebată dacă intenţionează să mai meargă la ministrul Culturii împreună cu alţi colegi, balerina a răspuns: “Având în vedere că fratele lui Horaţiu Cherecheş este acolo angajat, nu cred că o să se întâmple nimic, o să se acopere ca de fiecare dată totul. Atâţi câţi suntem şi avem curaj să spunem ce se întâmplă acolo. Suntem ameninţaţi să nu mai vorbim”.

Petronela Serea a mai precizat că din cauza acestor situaţii mulţi balerini foarte buni au renunţat şi au plecat din companie.

“Mulţi dansatori profesionişti excepţionali şi-au dat demisia şi au plecat. Majoritatea erau copii de 18, 19, 20, 21 de ani. Au plecat plângând din această companie, spunând ce au păţit. Iar lucrul ăsta nu se mai poate tolera. Sunt copii şi sunt străini, ne duc vorba în lume şi spun ce au păţit aici. Cei mai mulţi nu vorbesc pentru că le este frică, sunt din alte ţări, sunt singuri aici, ce atitudine să ia, doar să plece din companie”, a mai povestit Petronela Serea.

Balerina Ana Van Hallen: Horaţiu Cherecheş m-a făcut vacă în faţa companiei pentru că am refuzat avansurile lui. A rămas o adevărată traumă în mine. Eu am o întrebare, credeţi că e normal?

Într-o situaţie asemănătoare se află şi balerina Ana Van Hallen, venită de trei ani în România şi care a studiat în Franţa şi Elveţia. Ea a povestit în cadrul conferinţei de presă că a fost jignită de către Horaţiu Cherecheş pentru că i-a refuzat avansurile.

“Am terminat şcoala în Franţa şi Elveţia, am venit la Constanţa şi Horaţiu Cherecheş m-a făcut vacă în faţa companiei pentru că am refuzat avansurile lui. A rămas o adevărată traumă în mine. Eu am o întrebare, credeţi că e normal? Mi-a fost foarte greu să depăşesc momentul ăsta şi trebuie să mă refac pe fond psihic. Nu am îndrăznit să zic nimic, fiind tânără şi fiind primul meu contract nu am ştiut ce să fac şi m-am închis în mine şi am păstrat lucrurile astea pentru mine. La început nu am îndrăznit să zic nimic, după câteva luni am început să mă deschid foarte greu, am văzut că nu am fost singura în această situaţie, dar mai departe nu am făcut nimic”, a povestit Ana Van Hallen.

Codruţ Ştefan Răuţ, solist la compania de balet: Vremea tăcerii a luat sfârşit

Codruţ Ştefan Răuţ, solist la compania de balet, a dorit să o întrebe pe Daniela Vlădescu de ce a protejat atâta timp familia Cherecheş şi nu a fost un manager echidistant.

“Ştiind ce se întâmplă în compartimentul balet, de ce a protejat familia Cherecheş atâta timp, de ce a preluat conflictele familiei Cherecheş şi de ce nu a fost directoare pentru toată lumea. Dacă a îmbrăcat haina de judecător, ne-am dorit să fie imparţială, ceea ce nu cred că poate fi. Mă întreb dacă nu sunt şi ceva interese financiare la mijloc”, a povestit Codruţ Ştefan Răuţ. El a mai acuzat că a plecat compania de balet în turneu chiar cu spectacole nepregătite. Codruţ Ştefan Răuţ a menţionat că singura lui greşeală a fost că a tăcut până acum, dar că în ceea ce-l priveşte, “vremea tăcerii a luat sfârşit”.

Sorin Gâlcă, balerin: Dacă nu se vor lua măsuri, vom merge în instanţă

De asemenea, Sorin Gâlcă, balerin, a afirmat că dacă nu vor fi luate măsuri, atunci el şi colegii lui intenţionează să meargă în instanţă pentru a-şi face dreptate, scrie news.ro.

“Dacă nu se vor lua măsuri, vom merge în instanţă şi sperăm să putem dovedi chiar şi cu martori greşelile domnului Horaţiu Cherecheş, care şi-a permis să lovească şi să aducă injurii acestui colectiv, unor persoane din acest colectiv. Se va soluţiona totul în instanţă, nu ne vom opri aici”, a povestit Sorin Gâlcă.

Manager: Nu poţi să discuţi cu nişte oameni care te mint în faţă, care vor să te facă să crezi că realitatea e ceea ce prezintă ei, nu ce ai trăit tu.

Managerul Teatrului de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa, Daniela Vlădescu, a declarat pentru News.ro, că îi va da în judecată pe balerini

“Îi dăm în judecată pentru toată calomnia şi pentru toate minciunile la adresa mea, dar mai ales la adresa instituţiei, pentru că instituţia este importantă. Ei vin şi pleacă, eu vin şi plec, dar instituţia nu trebuie să aibă de suferit din cauza unor minciuni sfruntate”, a afirmat Daniela Vlădescu.

Ea a precizat că nu intenţionează să discute cu balerinii nemulţumiţi, precizând că au fost soluţionate reclamaţiile primite din partea companiei de balet de-a lungul anilor. Daniela Vlădescu îi acuză pe balerinii respectivi că lucrurile relate de ei nu sunt reale.

“Nu poţi să discuţi cu nişte oameni care te mint în faţă, care vor să te facă să crezi că realitatea e ceea ce prezintă ei, nu ce ai trăit tu. Teatrul nostru a dus la îndeplinire toate reclamaţiile făcute de toţi salariaţii în decursul timpului, toate reclamaţiile au fost în scris pentru că nimeni nu poate să ia măsuri asupra cuiva dacă nu are dovadă în scris. Noi toate plângerile în scris le-am soluţionat prin cercetări disciplinare, unele s-au dovedit a nu fi reale, altele şi-au primit pedeapsa pentru tot ce s-a întâmplat. Din partea baletului au fost cinci reclamaţii de când există baletul. Conducerea instituţiei a aflat acum că există nişte cazuri care nu pot fi dovedite, nişte acuze. Discuţi cu cei care au nişte probleme şi te gândeşti că ai putea să rezolvi şi ai putea să ameliorezi situaţia, dar cu nişte oameni care te mint în faţă şi vor să te facă să crezi că tu ai trăit ceea ce nu ai trăit şi ai făcut ceea ce nu ai făcut, nu mai poate exista un dialog”, a mai declarat Daniela Vlădescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.