VIDEO Bărbat căzut într-o fântână, salvat la limită de pompieri, după ce bolovani din construcţia acesteia s-au prăbuşit peste el

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 18-09-2020

Actualizat: 18-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Un bărbat de 63 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost salvat, vineri după-amiază, de pompieri, dintr-o fântână pe care încerca să o cureţe. În timp ce lucra, bărbatul a fost acoperit de bolovani din construcţia fântânii, iar pompierii au scos piatră cu piatră pentru a-l elibera.

Incidentul a avut loc în Domneşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit news.ro.

Citește și: Nicuşor Dan aduce noi acuzaţii: Caracatița Firea-Pandele, angajarile se fac numai pe baza de rudenie în administraţia bucureşteană!

"Salvatorii bistriţeni au reuşit extragerea unui bărbat dintr-o fântână, după ce bolovanii din construcţia acesteia s-au surpat şi l-au acoperit în totalitate. Prima intervenţie a fost asigurată de un fost pompier militar – plt. adj. şef (r) Handrea Iacob care locuieşte în apropiere. Acesta a luat primele măsuri de asigurare a victimei, a alertat pompierii bistriţeni, a solicitat resursele necesare cu echipamente specifice", a transmis Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

În primă fază, bărbatul în vârstă de 63 de ani putea respira doar prin spaţiile dintre bolovanii de mari dimensiuni, dar salvatorii au putut să comunice cu el. Acesta a fost cooperant pe toată durata intervenţiei şi a ajutat salvatorii să îi faciliteze extragerea cât mai rapid posibil.

Citește și: Lovitură devastatoare pentru Nicușor Dan! A apărut înregistrarea cu neînțelegerile dintre el și PNL

"Mai mulţi pompieri militari au intrat succesiv în fântână, asiguraţi de restul echipajelor şi au îndepărtat piatra cu piatră, elementele care blocau evacuarea victimei. Misiunea a fost una contratimp din cauza presiunii exercitate pe organismul bărbatului care a fost monitorizat în permanenţă de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD", a precizat sursa citată.

După aproximativ o oră, bărbatul a fost extras şi predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD, fără leziuni majore, dar a fost transportat la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii medicale amănunţite.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri