Un bărbat a fost filmat în timp ce lovește cu o scândură un copil de șapte ani. Este chiar copilul său, iar filmarea a fost realizată în casa familiei. Mama asistă la scenă fără să intervină. Bărbatul a fost reținut de polițiști.
Imaginile violente au devenit publice, iar polițiștii s-au autosesizat. Incidentul s-a produs în luna ianuarie în comuna suceveană Frumosu. Un bărbat de 48 de ani își lovește repetat copilul de șapte ani cu o scândură. La scena foarte violentă asistă și mama copilului care stă într-un fotoliu și nu intervine.
Luni, polițiștii au mers la locuința bărbatului și l-au reținut. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie. "S-a întocmit dosar penal pentru violenţă în familie raportat la infracţiunea de loviri sau alte violenţe. Mama minorilor a negat evenimentul şi a refuzat să depună plângere în calitate de ocrotitor legal. Cei patru minori aflaţi la domiciliu au fost preluaţi împreună cu mama acestora şi transportaţi la un centru de primire în regim de urgenţă. Bărbatul agresor, în vârstă de 48 de ani, a fost reţinut", au precizat reprezentanţii Poliţiei judeţului Suceava.
Mama nu a recunoscut incidentul și a refuzat să depună plângere. Până la urmă femeia și toți cei patru copii, inclusiv cel agresat, au fost transportați la un centru de primire în regim de urgență.
Comentează