VIDEO Bătaie ca în 'Șapte păcate' în fotbalul românesc: Un jucător a fost rănit grav și a ajuns de urgență la spital

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 18-03-2025 10:31

Actualizat: 18-03-2025 12:31

Article thumbnail

Sursă foto: ora de sibiu

Un meci din Liga a 4-a din județul Sibiu s-a încheiat cu un incident violent, în urma căruia un jucător a suferit răni grave și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat de urgență la spital.

Sâmbătă, 15 martie 2025, s-a desfășurat confruntarea dintre Unirea Miercurea Sibiului și ACS Păltiniș Rășinari, care s-a încheiat la egalitate, scor 3-3. Cu câteva momente înainte de fluierul final, un jucător al echipei gazdă a sărit asupra adversarilor, provocând un conflict înainte de executarea unei lovituri libere.

La finalul meciului, un suporter al echipei Unirea Miercurea Sibiului a pătruns pe teren și a încercat să se ia la ceartă cu antrenorul și jucătorii echipei gazdă. Deși lucrurile păreau calme la vestiare, situația a degenerat rapid. Un jucător al echipei Rășinari a fost lovit și doborât la pământ, iar jucătorii echipei adverse l-au bătut cu picioarele, provocându-i răni grave.

„Ne pare rău pentru incidentul creat. A fost un meci frumos, dar se pare că unii nu știu să accepte înfrângerea și din cauza lor situația a scăpat de sub control. În plus, am fost scuipați și provocați pe terenul nostru”, au declarat reprezentanții clubului Unirea Miercurea Sibiului pe pagina oficială de Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri