VIDEO Bolojan, anunțul zilei după decizia CCR: Urmează cele din Apărare și ordine publică. 'În martie continuăm corecțiile'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 18-02-2026 15:32

Actualizat: 18-02-2026 15:34

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Eduard Vinatoru / AP / Profimedia

Premierul Ilie Bolojan a reacționat după decizia Curții Constituționale care a declarat constituțională legea privind tăierea pensiilor speciale ale magistraților și a transmis că aceasta reprezintă doar începutul unei reforme mai ample. Șeful Executivului anunță noi proiecte legislative și confirmă extinderea măsurilor inclusiv către alte sisteme publice, unde pensionarea timpurie pune presiune pe buget.

„Un pas esențial spre corectarea inechităților”

Într-un mesaj video public, premierul a susținut că validarea legii de către CCR reprezintă momentul de start al schimbărilor.

„Reforma pensiilor magistraților, validată azi de Curtea Constituțională, este un pas esențial spre corectarea inechităților care au afectat încrederea oamenilor în stat.”

Ilie Bolojan a insistat asupra ideii că reforma urmărește eliminarea privilegiilor considerate nejustificate.

„Am luptat pentru principiul că privilegiile nejustificate nu își au locul într-un sistem public.”

Șeful Guvernului a reluat una dintre ideile centrale ale reformei: limitarea pensionărilor foarte timpurii.

„Nu ne mai putem permite să pensionăm oameni în deplinătatea forței fizice și intelectuale la 50, 51 sau 52 de ani.”

Bolojan reconfirmă: urmează noi modificări legislative

Premierul a anunțat explicit continuarea reformei, chiar după promulgarea legii.

„În luna martie vom veni cu un proiect de lege care va continua corecțiile.”

El a încercat să transmită că schimbările urmăresc doar consolidarea credibilității sistemului.

„Într-un stat democratic, respectul față de magistrați este o piatră de temelie. Nu am nicio îndoială că, în urma acestei reforme, acest respect nu doar că nu va fi știrbit, ci va fi consolidat.”

Miza financiară: bani din PNRR

Reforma are și o componentă financiară directă. Guvernul riscă pierderea fondurilor europene dacă jalonul nu este îndeplinit.

„Reforma pensiilor magistraților are și o componentă financiară, cele 230 milioane de euro aferente jalonului din PNRR. Imediat ce legea va fi promulgată, vom continua toate demersurile pentru a evita pierderea banilor.”

Ce schimbă concret legea validată de CCR

Noua lege reduce cuantumul pensiei de serviciu și crește gradual vârsta de pensionare:

magistrații vor ajunge la pensionare la 65 de ani în 2042
pensia maximă scade la 70% din ultimul salariu net
baza de calcul devine media veniturilor pe 60 de luni
anticipata rămâne posibilă, dar cu penalizare anuală

Anterior, pensionarea era posibilă chiar la 48-49 de ani după 25 de ani vechime.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

Reforma se extinde: urmează sistemele cu deficit de personal - ordine publică și apărare

Prin reacția de astăzi, premierul a reconfirmă ceea ce spunea aseară în interviul acordat TVR 1, anume că logica reformei va fi aplicată și în alte domenii.

„Este o necesitate pe care nu o putem evita, atât din considerente de sustenabilitate a fondului de pensii, cât și din considerente de cheltuieli bugetare.”

Guvernul ia în calcul creșterea vârstei de pensionare în special în ordine publică și apărare.

„Nu ne mai putem permite să pensionăm oameni în deplinătatea forței fizice și intelectuale la 50, 51, 52 de ani.”

Premierul a invocat argumentul demografic:

„Generațiile care ies la pensie sunt formate din 300-400 de mii de români, iar cele care vin să le înlocuiască sunt tot mai reduse. Anul trecut am avut aproximativ 150 de mii de nașteri.”

Presiunea bugetară și demografică

Executivul leagă reforma de costurile împrumuturilor și de scăderea populației.

„Nu poți corecta deficite enorme și dobânzi de peste 10 miliarde de euro anual decât dacă reduci cheltuielile, crești veniturile și creezi o economie mai puternică.”

Bolojan a subliniat că măsurile nu sunt politice, ci structurale:

„Aceste măsuri nu țin de structura guvernului sau de numele premierului, ci de responsabilitatea de a construi o economie sănătoasă.”

Reforma pensiilor intră în etapa a doua

După decizia CCR, Guvernul tratează legea magistraților ca primul capitol al unei reforme mai ample a sistemului de pensii speciale și a pensionărilor timpurii.

Executivul vizează simultan trei obiective: respectarea jalonului PNRR, reducerea presiunii bugetare și adaptarea la declinul demografic.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri