Premierul Ilie Bolojan a avut, joi, prima reacție referitoare la demersul pe care Opoziția îl pregătește împotriva Guvernului. Prim-ministrul consideră că momentul va arăta susținerea pe care o are Executivul în momentul de față.
„În condițiile în care se depune o moțiune de cenzură, se derulează procedura parlamentară și se va testa atunci susținerea de care se bucură Guvernul”, a declarat Ilie Bolojan.
Moțiune de cenzură împotriva Guvernului, opoziția anunță că a strâns semnăturile
Opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, care ar urma să fie depusă vineri, 5 decembrie. Anunțul a fost făcut de senatorul grupului Pace - Întâi România, Ninel Peia, care precizează că au fost strânse deja 119 semnături.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că parlamentarii PSD nu o vor vota.
TEXTUL moțiunii de cenzură: Acest guvern s-a specializat în a lucra contra propriului popor
Știripesurse.ro a intrat în posesia textului moțiunii de cenzură depuse la adresa guvernului condus de Ilie Bolojan. Semnatarii vorbesc despre criza apei din Prahova și acuză guvernul că luptă contra propriului popor. Sunt menționate și probleme din sistemul de sănătate, taxarea mamelor cu CASS sau haosul din administrație. În textul semnat de Ninel Peia sunt criticate și cheltuielile excesive pe înarmare.






























Comentează