Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO | Cîţu, premiat la Gala premiilor TNL: Premierul le-a cerut tinerilor din partid să-l apere public

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Florin Cîțu candidatură

Premierul Florin Cîţu, care este şi candidat pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, a primit, vineri seară, premul de excelenţă ”Generaţia altfel”, la Gala premiilor TNL ”Mircea Ionescu Quintus”. El le-a transmis tinerilor că este extrem de important să îşi asume lucruri şi că acum, partidul fiind la guvernare, au de apărat un premier care, la rândul său, îşi asumă unele lucruri pentru România, deşi unii spun că acţiunile sale ar putea costa partidul din punct de vedere electoral.

”Am urmărit premiile de până acum care arată ce aţi făcut pentru PNL în ultimul an şi jumătate şi pentru asta vă felicit. Aţi reuşit să faceţi din TNL cea mai puternică organizaţie de tineret din România, aţi reuşit ceea ce noi nu am reuşit, dar vom face după 25 septembrie. Când intri în politică, te hotărăşti să faci ceva şi asta e important, dar am văzut foarte mulţi care, după ce intră în politică, dispar de pe scena politică. Ei sunt în politică, dar dispar. Indiferent de riscuri, dacă ţi se spune că o măsură bună pentru români, asumă-ti-o pentru că este bună pentru români şi pentru că de aia intrăm în politică. Dacă ţi se spune că o măsură este bună pentru România, ajută tineretul, te costă electoral pe termen scurt, asumaţi-vă pentru că de aia intrăm în politică. Dacă nu, nu mai intrăm în politică. Acesta este mesajul acestei generaţii, ceea ce vrem noi să facem, ne asumăm totul până la capăt şi mergem şi le spunem tuturor că este ori varianta noastră, ori nu mai este o altă variantă. Mergem fără compromisuri. De aceea sunteţi generaţia altfel pentru că nu acceptaţi compromisuri. Altfel, veţi rămâne generaţia la fel şi sunt sigur că nu vreţi acest lucru”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul a adăugat că tinerii liberali au acum de apărat un premier care îşi asumă unele lucruri pentru România, lucruri bune pentru viitorul ţării.

”Trebuie să găsiţi energia să mergeţi mai departe, trebuie să găsiţi energia să luptăm mult mai bine în perioada următoare pentru că acum suntem la guvernare şi aveţi de apărat un premier care îşi asumă lucruri, chiar dacă unii spun că pe termen scurt s-ar putea să ne coste electoral, dar îşi asumă lucruri pentru că sunt bune pentru România şi sunt bune pentru viitorul României”, a mai declarat Florin Cîţu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.