VIDEO Copiii prinţului William aplaudă angajaţii din sănătate publică

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 27-03-2020

Actualizat: 27-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Un clip cu cei trei copii ai prinţului William, în care aceştia îi aplaudă pe angajaţii din sistemul de sănătate publică din Marea Britanie, a fost publicat pe contul oficial de Instagram.

Prinţii George şi Louis şi prinţesa Charlotte, cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani, au fost filmaţi în grădină.

Iniţiativa de a aplauda personalul medical a fost lansată în Italia, dar a depăşit frontierele. Sunt din ce în ce mai numeroşi oamenii, inclusiv celebrităţi, care stau la ferestre pentru a-i aplauda pe cei care se îngrijesc de sănătatea lor.

Prinţul William a subliniat importanţa solidarităţii în aceste vremuri dificile.

„Tuturor medicilor, asistenţilor medicali, infirmierelor, medicilor de familie, farmaciştilor, voluntarilor şi alţi angajaţi ai sistemului de sănătate publică ce muncesc neobosiţi pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de COVID-19: mulţumim", este mesajul prinţului, însoţit de tag-ul #ClapForOurCarers (aplaudaţi-i pe cei are au grijă de noi).

În urmă cu două zile, bunicul micilor prinţi, prinţul Charles, în vârstă de 71 de ani, a fost testat pozitiv pentru coronavirus. "Are simptome uşoare, dar se simte bine şi a lucrat de acasă în ultimele zile, ca de obicei", se arăta în comunicatul oficial emis de reprezentanţii moştenitorului tronului Marii Britanii. Ducesa Camilla de Cornwall, soţia prinţului Charles, a fost şi ea testată, iar rezultatele sunt negative. Cei doi sunt în carantină la castelul Balmoral, reşedinţa lor din Scoţia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri