VIDEO Crin Bologa, între aplauzele din 2022 și „pactul” denunțat azi: aceeași lege, două discursuri

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-01-2026 13:32

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În toamna lui 2022, în Parlament, Crin Bologa venea să liniștească opinia publică și să certifice, în numele DNA, că noile Legi ale justiției „în mare măsură” îl mulțumesc. Astăzi, după ce exact același pachet legislativ a produs efecte și și-a arătat consecințele, același Bologa descrie adoptarea lui drept un episod opac, asociat cu un „pact de neagresiune” și cu o operațiune care ar fi vizat „blocarea funcționării Justiției”.

În 2022, Bologa spunea explicit: „S-a ajuns la proiecte de legi ale Justiției în ceea ce privește Direcția Națională Anticorupție, la proiecte care pe noi în mare măsură ne mulțumesc. Aceste proiecte ne garantează independența funcțională, ne garantează autonomia de funcționare, ne garantează un buget distinct și multe dintre prevederi au reparat unele dispoziții ale legilor Justiției introduse în perioada 2017-2018”. Mesajul era fără echivoc la acel moment și transmite că legea tocmai votată consolidează, nu slăbește.

Tot atunci, în aceeași intervenție, insista pe ideea de blindaj instituțional: „În mod expres se prevede că numai Procurorul ierarhic superior și numai Procurorul șef DNA poate infirma soluțiile procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Am ținut să precizez acest lucru (…) pentru a vă asigura (…) că Direcția Națională Anticorupție păstrează forța de acțiune și autonomia și asta înseamnă că o să păstrăm și eficiența în investigațiile noastre.”

„Vă asigur”: discursul de garant al legii

Partea cea mai tranșantă a discursului din 2022 vine când Bologa închide orice urmă de îndoială: „Vreau să repet și să se înțeleagă foarte bine. În ceea ce privește Direcția Națională Anticorupție, actualele reglementări ne permit să funcționăm și să fim eficienți.” E o certificare publică, în forul legislativ, exact în momentul adoptării.

În același registru, ridică în scut poliția judiciară: „Pentru a înlătura orice discuție, orice suspiciune, vreau să vă spun că Poliția Judiciară a Direcției Naționale Anticorupție rămâne la Direcția Națională Anticorupție. Poliția Judiciară este subordonată doar procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (…) acesta este și unul din motivele succesului.” Adică legea nu doar că nu taie, ci garantează pârghiile DNA.

Iar concluzia fixează poziția oficială din 2022: „Avem autonomie, avem independență, avem Poliția Judiciară și acest lucru este garantat de legile justiției (…) În ceea ce privește Direcția Națională Anticorupție, actualele reglementări ne permit să funcționăm și să fim eficienți.” În acel moment, Bologa nu era un comentator din afara sistemului, ci era vocea de autoritate a instituției, chemată să valideze reforma.

„Pact”, „opac”, „blocare”: discursul de acuzator al aceleiași legi

În prezent, însă, Bologa își rescrie radical propria poveste despre legile adoptate în 2022. Vorbește despre modificări făcute „în mod opac, în afara dezbaterii publice, în centre de reflecție”, pe care le numește „consultări ilegale, în cercuri închise”, la care ar fi participat magistrați, politicieni și oameni de afaceri.

Cuvintele-cheie sunt grele și sunt puse într-o logică de capturare instituțională: „A existat un «efort coordonat de a subordona instituții independente unor interese de grup»”, iar în acele grupuri, susține el, „se urmărea ștergerea trecutului dosarelor instrumentate și blocarea funcționării Justiției”.

Bologa descrie inclusiv o presiune politică în mecanismul parlamentar. Acesta spune că în comisie a crezut că i-a convins „de pericol”, dar „când venea momentul votului, membrii comisiei primeau un mesaj pe telefon și se vota cu totul altceva”. Iar episodul pe care îl folosește ca simbol al acestei dinamici este întâlnirea de la Cotroceni, unde afirmă că i s-a transmis că „oamenii politici au nevoie de liniște, indiferent ce se întâmplă”.

În 2022, în spațiul public, Bologa formula critici pe anumite articole, dar menținea concluzia de funcționare pentru DNA, spunând că instituția își poate desfășura activitatea „în deplină autonomie și independență” pe baza noilor reglementări. În 2026, însă, nu mai vorbește despre ajustări, ci despre o logică de „pact” și despre decizii care ar fi „oprit” anchetele de mare corupție, ceea ce aruncă o umbră directă peste propria sa validare parlamentară de atunci.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri