DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Cristian Ghinea a lansat cel mai mare program financiar din istoria României: 'PNRR este despre reforme. Fără reforme, cu bani nu rezolvi totul'

Inquam Photos / Octav Ganea
Cristian Ghinea

Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă este, pe lângă investiţii, despre reforme, iar acest document include nişte reforme esenţiale pentru modernizarea României, a declarat vineri, în briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

"Pe lângă investiţii, PNRR este despre reforme. Este un plan naţional de relansare şi, fără reforme, cu bani nu rezolvi totul, trebuie şi schimbări. De asta sunt mândru că am inclus în această versiune a documentului nişte reforme esenţiale pentru modernizarea României", a spus Ghinea.

Citește și: Managerul Spitalului „Victor Babeș” din București: ‘Se pare că va fi și mai rău de atât, dacă vom continuă în acest ritm’

El a menţionat, în context, reforma sistemului de pensii, care printr-o nouă legislaţie trebuie să aşeze sistemul pe baze echitabile.

"Mă aştept de la această reformă să diminueze problema pe care toţi românii o resimt, a pensiilor speciale, mă aştept să ne îndreptăm spre acel principiu care trebuie să fie sfânt: pensie după contributivitate", a punctat ministrul.

Citește și: Ion Cristoiu: ‘Sub faldurile luptei împotriva corupției, capitalismul românesc a fost distrus. Capitaliștii români sunt pe cont propriu fiecare’

Ghinea a vorbit şi despre reforme fiscale, precum conectarea caselor electronice de marcat, astfel încât să se poată avea, în timp real, prin mijloace digitale, volumul de încasări, iar veniturile la bugetul de stat să crească fără ca impozitele să fie majorate.

Pe partea de educaţie, el a dat ca exemplu o reformă a guvernanţei şcolilor, de atribuţii mutate spre nivelul şcolilor, astfel încât iniţiativa locală "să vină cu priorităţile adevărate", iar pe partea de sănătate reforma Casei Naţionale de Asigurări, o digitalizare completă a relaţiei dintre pacient şi medic.

Citește și: Ioana Ene Dogioiu: ‘Presiunea externă nu mai permitea menținerea SIIJ în forma actuală. Miza devenise ce va veni după SIIJ’

În ceea ce priveşte formalizarea muncii, Cristian Ghinea a semnalat că România încă este ţara membră a Uniunii Europene cu cel mai mare grad de muncă în zona gri sau zona neagră şi, de aceea, trebuie creat un sistem de stimulare a acestor oameni ca să poată munci legal, să beneficieze de asigurare de sănătate şi pensii. Totodată, vor fi legiferate tichetele de muncă, o metodă flexibilă, nebirocratică, de a-i plăti pe oamenii care muncesc ca zilieri în agricultură, în servicii prestate la domiciliu.

"De asemenea, implementăm în sfârşit reforma profundă a asistenţei sociale, care este legea venitului minim de incluziune şi care creează practic stimulentele pentru oamenii aflaţi la baza de jos a veniturilor ca să intre în câmpul muncii formalizate. Este o lege dată de Parlament în 2016, care nu a fost implementată, o reformă socială lucrată împreună cu Comisia Europeană şi Banca Mondială şi pe care vom începe să o implementăm prin acest program prin care acoperim o parte din şocul bugetar pe primii 3 ani", a adăugat ministrul Proiectelor Europene.

Citește și: Măsurile restrictive și vaccinarea au eșuat în Germania: Crește alarmant numărul de infectări. Expert în sănătate – ‘Trebuie să revenim la izolare’

O altă reformă la care a făcut referire ministrul vizează partea de păduri şi are în vedere instalarea unor mijloace moderne, digitale, de urmărire a masei lemnoase, a camioanelor care transporta lemnul. În plus, va fi reorganizat sistemul, astfel încât companiile prelucrătoare să nu mai intre ele în pădure să taie lemn, ci vor fi organizate depozite şi o bursă a lemnului, pentru ca "tăierile ilegale să nu mai intre în industrie". Totodată, va fi realizată "o reformă profundă a companiei Romsilva, la care Ministerul Mediului s-a angajat".

Cristian Ghinea a subliniat că ministerele, agenţiile centrale nu sunt singurele care pot să relanseze România şi că "România comunităţilor" trebuie încurajată şi o parte din sarcina, dar şi din beneficiile şi din obiectivele PNRR trebuie date spre actori mai flexibili, locali, "actori la firul ierbii".

Citește și: Managerul Spitalului „Victor Babeș” din București: ‘Se pare că va fi și mai rău de atât, dacă vom continuă în acest ritm’

"Fondul pentru localităţi, care este propus a fi de 4 miliarde euro, programul de capitalizare a economiei şi încurajare a inovaţiei cu instrumente financiare, pe care îl negociem cu Banca Europeană de Investiţii, 2,2 miliarde euro, Fondul pentru Dezvoltare comunitară, încurajarea grupurilor de acţiune locală să desfăşoare activităţi sociale, educaţionale, comunitare în sensul larg al cuvântului, Fondul pentru societatea civilă şi granturi pentru tineret şi sport. Toate aceste linii de investiţii sunt sub această logică a României comunităţilor, care au fost profund afectate de criza Covid şi care pot să contribuie la obiectivele noastre ca ţară", a precizat şeful MIPE.

El a adăugat că şi pe partea de administraţie, justiţie, dialog social, sunt o serie de reforme, printre care a enumerat salarizarea unitară, o nouă lege a salarizării unitare care să îndrepte nedreptăţile din sistem, eliminarea pensionării anticipate a magistraţilor, desfiinţarea Secţiei speciale, reforma inspecţiei judiciare pentru a-i garanta independenţa, sistemul de digitalizare completă a justiţiei - eJustitie, consolidarea capacităţii tehnice a DNA şi DIICOT.

Citește și: Ion Cristoiu: ‘Sub faldurile luptei împotriva corupției, capitalismul românesc a fost distrus. Capitaliștii români sunt pe cont propriu fiecare’

Pe partea de funcţii publice va fi introdus, în primă fază în regim pilot şi apoi extins, sistemul naţional de examen pentru funcţionarii publici, ceea ce va însemna "intrarea pe baze meritocratice în sistem".

"Este o barieră dură, dar odată trecut de această barieră, poţi să alegi, să mergi în diverse ministere şi în diverse agenţii pe o recrutare din interior a celor care au trecut acest examen", a punctat Ghinea.

Citește și: Ioana Ene Dogioiu: ‘Presiunea externă nu mai permitea menținerea SIIJ în forma actuală. Miza devenise ce va veni după SIIJ’

Potrivit acestuia, la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene "vom fi foarte fermi" în a simplifica accesarea fondurilor europene şi a introduce costurile simplificate în toate programele operaţionale.

Guvernul a discutat în şedinţa de vineri Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, care a subliniat că, după bugetul de stat, acesta a fost "al doilea test" al coaliţiei guvernamentale, care arată "foarte clar" că aceasta este "unită, puternică şi pusă pe treabă pentru următorii ani de zile".

Citește și: Măsurile restrictive și vaccinarea au eșuat în Germania: Crește alarmant numărul de infectări. Expert în sănătate – ‘Trebuie să revenim la izolare’ .


ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.