În perioada Războiului Rece, granița dintre science-fiction și realitate a devenit foarte instabilă. Deși mulți oameni credeau că obiectele zburătoare neidentificate (OZN) aparțin extratereștrilor, adevărul era legat de experimente militare ultrasecrete. Cel mai faimos astfel de proiect a fost Avro Canada VZ-9 Avrocar, o încercare curajoasă a inginerilor de a construi o farfurie zburătoare veritabilă pentru câmpul de luptă.
Cum a început totul
Proiectul a prins contur la începutul anilor '50, când compania Avro Canada și-a propus să creeze o aeronavă care să decoleze și să aterizeze pe verticală (fără a avea nevoie de pistă). Forma de disc nu a fost aleasă pentru a copia filmele cu marțieni, ci pentru că se credea că este cea mai bună soluție aerodinamică.
Deși guvernul canadian a început finanțarea în 1952, a renunțat repede din cauza costurilor. Proiectul a fost însă salvat în 1958 de armata americană, care a investit milioane de dolari. Armata SUA își dorea un vehicul de transport care să zboare „sub radar”, în timp ce Forțele Aeriene visau la un interceptor capabil de viteze uluitoare.
Tehnologia din spatele discului de metal
Inginerii au construit două prototipuri. „Farfuria” avea un diametru de 5,5 metri și o grosime de aproximativ un metru. În centrul ei nu se aflau motoare magice, ci o inginerie ingenioasă:
Propulsia: Trei motoare turboreactoare puneau în mișcare un ventilator central uriaș.
Efectul de sol: Aerul era aspirat prin partea de sus și suflat cu putere spre margini, creând o „pernă de aer” care ridica aparatul.
Echipajul: Doi oameni (pilotul și un observator) stăteau în două cabine mici și înghesuite, integrate direct în corpul metalic al discului.
De ce s-a prăbușit visul
Deși arăta spectaculos, Avrocar-ul a fost o mare dezamăgire la probele practice începute în noiembrie 1959. În timp ce calculele de pe hârtie promiteau o viteză de 480 km/h și o altitudine de 3.000 de metri, realitatea a fost crudă:
Performanțe scăzute: Aparatul abia reușea să se ridice la un metru de sol și nu depășea 56 km/h.
Instabilitate: Farfuria era aproape imposibil de controlat, clătinându-se periculos (motiv pentru care, de multe ori, era legată cu cabluri în timpul testelor).
Din cauza acestor probleme tehnice imposibil de rezolvat la acea vreme, proiectul a fost închis definitiv în 1961. Astăzi, cele două exemplare nu zboară printre stele, ci sunt expuse la muzee militare din Statele Unite, amintindu-ne de una dintre cele mai ciudate pagini din istoria aviației.
Comentează