PSV Eindhoven, pentru care Dennis Man a marcat un gol, a învins miercuri seara, în deplasare, scor 4-1, formaţia Den Bosch, în optimile Cupei Olandei.
La 's-Hertogenbosch, PSV nu a avut probleme în faţa divizionarei secunde Den Bosch, şi Couhaib Driouech a deschis scorul în minutul 11. După două minute Dennis Man a dublat avantajul oaspeţilor, pentru ca Esmir Bajraktarevic să mărească diferenţa la trei goluri, în minutul 22. Driouech a marcat al patrulea gol al lui PSV, în minutul 26 şi campioana a ridicat piciorul de pe acceleraţie, potrivit news.ro.
Acuzând o mică durere, Dennis Man a fost schimbat în minutul 29 şi la pauză PSV conducea cu 4-0.
În partea secundă gazdele au reuşit golul de onoare, prin Danny Verbeek, în minutul 78, şi meciul din optimile Cupei Olandei dintre Den Bosch şi PSV Eindhoven s-a terminat 1-4, echipa lui Man calificându-se în sferturile de finală ale competiţiei.





























Comentează