VIDEO – Derapaj grosolan din partea celor de la CFR Cluj împotriva fanilor de la Steaua: 'Cine ține cu Steaua, îi f...m familia!'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 16-05-2022

Actualizat: 16-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

CFR Cluj a câștigat al cincilea campionat la rând, iar „elevii” lui Dan Petrescu au fost în al nouălea cer! După show-ul organizat pe stadion, alături de fani, cei de la clubul CFR Cluj au continuat petrecerea într-un club, cu lăutari și manele.

În clipurile obținute în exclusivitate de către cotidianul BZC.ro se poate observa cum jucătorii și antrenorul Dan Petrescu sărbătoresc noua reușită. Într-o filmare se aude și o scandare rușininoasă pentru cei care sunt campioni îndreptată împotriva celor de la Steaua. În timp ce dansează cu trofelul în brațe, aceștia au spus: „Cine țineeee cu Steaua, îi f...m familia!", arată jurnaliștii de la BZC.

Vezi și: Lovitură în Liga I gândită de un greu PNL: CFR Cluj să fie finanțată din bani publici astfel încât să 'poată câștiga Champions League'

Vezi și: FOTO-VIDEO Dan Petrescu, dezlănțuit după un nou titlu câștigat: Nu-mi place să pierd, nu pot să-mi iau acest defect şi mergem să câştigăm meciul cu FCSB .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri