VIDEO Descoperire neașteptată la Planşeul Unirii: Autoritățile locale au cerut intervenția arheologilor

Autor: Diana Pană

Publicat: 17-09-2025 20:25

Actualizat: 17-09-2025 20:34

Article thumbnail

Sursă foto: Daniel Baluta / Facebook

În timpul lucrărilor de refacere a Planşeului Unirii au fost descoperite urme ale unor construcţii mai vechi, iar zona a fost imediat delimitată și securizată pentru a fi investigată de arheologi, scrie News.ro.

Pe rețelele sociale au circulat imagini surprinse pe șantier, inclusiv un clip postat pe Reddit sub titlul „Dezastrul de la Planşeul Unirii”.

„În timpul lucrărilor specifice de refacere completă a Planşeului Unirii au fost identificate cărămizi şi elemente de construcție anterioară, într-o zonă adiacentă plăcii de beton care acoperă râul Dâmboviţa, în centrul Capitalei”, a transmis marți seară Primăria Sectorului 4. Conform procedurilor, zona a fost marcată și securizată, urmând ca specialiștii în arheologie să facă cercetările necesare. „După finalizarea acestor etape, concluziile vor fi comunicate public”, au adăugat reprezentanții primăriei.

Amintim că primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, anunţase pe 9 iunie începerea lucrărilor de refacere a Planşeului Unirii, ceea ce a impus restricționarea circulației pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, până la 6 septembrie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri