Al Sadd, echipa antrenată de Răzvan Lucescu a fost învinsă de Esteghlal (Iran), scor 0-3, la debutul în actuala ediție a Ligii Campionilor Asiei.
În campionat Al Sadd merge foarte bine, fiind lider, cu 12 puncte obținute în cele 4 meciuri și un golaveraj de 19:7.
Lucescu învins în Liga Campionilor Asiei
Răzvan Lucescu a înregistrat însă primul eșec la debutul internațional, în ciuda faptului că adversara era mult mai slab cotată. Iranienii au un lot cotat la 12,5 milioane de euro, de 6 ori mai slab decât cel al echipei lui Răzvan, 78,2.
Al Sadd a fost condusă din minutul 9, după ce Asani a deschis scorul. Saharkhizan a marcat pentru 2-0, imediat după pauză, iar Gholizadeh a închis tabela de marcaj.
Discursul din vestiar al lui Lucescu
"Aș putea să vă spun tot felul de lucruri. Uneori câștige, alteori pierzi, ăsta este fotbalul. Dar nu vreau să plece nimeni de aici ca după un dezastru. Da, a fost un dezastru, dar trebuie să ne revenim. Avem campionatul, apoi iar Liga Campionilor. Ăsta a fost doar un meci. Trebuie să învățăm să luptăm și să câștigăm și în ligă.", a spus românul în vestiar.
„Meci foarte slab!“
„Am făcut un meci foarte slab. N-am făcut nimic din ce trebuia, ca să obținem un rezultat pozitiv. Am întâlnit o formație foarte motivată, cu o mare determinare pentru victorie. Și am pierdut controlul meciului. N-am reușit, în niciun moment, să găsim cheia revenirii în acest meci. Esteghlal a meritat victoria. Noi trebuie să corectăm greșelile din acest meci, ca să revenim mai puternici în Champions League“, a spus antrenorul formației din Doha, la conferința de presă.
Pe ce loc este Al Sadd
Al Sadd se clasează pe locul 16, ultimul din grupa unică, fără niciun punct.
Primele 8 echipe merg mai departe, iar qatarezii le vor mai întâlni pe Al Hilal (Arabia Saudită), Al Qadisah (Arabia Saudită), Al Ahli (Arabia Saudită), Al Nassr (Arabia Saudită), Al Quwa (Irak), Tractor (Iran) și Al Ittihad (Arabia Saudită).
Antrenorul român are în palmares Liga Campionilor Asiei. A câștiga-o în sezonul 2018-2019 alături de Al Hilal, echipă cu care a obținut un titlu național și o Cupă.





























