Irina Loghin trece printr-o grea pierdere. Soțul său, Ion Cernea, fost mare campion mondial la lupte, a murit la vârsta de 89 de ani, vestea fiind anunțată marți de Clubul Sportiv Dinamo, acolo unde Cernea și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sportive.
Ion Cernea este considerat unul dintre cei mai valoroși sportivi români din toate timpurile. A fost medaliat olimpic, campion mondial și un adevărat pionier al luptei greco-romane în România.
Soția sa, Irina Loghin, i-a fost alături mai bine de jumătate de secol, într-o relație discretă, dar solidă, care a durat până la despărțirea provocată de moarte. Cei doi s-au cunoscut în tinerețe, în cercul artistic și sportiv din Bucureștiul anilor ’60. Artista avea doar 24 de ani când l-a întâlnit pe Cernea, la petrecerile organizate de acesta într-o garsonieră din apropierea cinematografului Patria.
„Irina venise la Ansamblul Ministerului de Interne, iar eu mergeam la spectacole împreună cu Benone Sinulescu. Așa ne-am cunoscut”, povestea în trecut Ion Cernea despre începuturile poveștii lor.
Cine a fost Ion Cernea
Născut pe 21 octombrie 1935, în satul Râu Alb, județul Dâmbovița, Ion Cernea a crescut într-un mediu simplu, dar cu valori solide – muncă, disciplină și ambiție – care i-au definit întreaga carieră. A fost legitimat în 1958 la CS Dinamo București, de unde a început ascensiunea sa în sportul de performanță.
În anii ’60, Cernea a devenit un nume de referință în luptele greco-romane, obținând medalii la competiții europene, mondiale și olimpice. Palmaresul său rămâne unul dintre cele mai impresionante din istoria sportului românesc.
Clubul Sportiv Dinamo i-a adus un omagiu discret, amintind de contribuția sa uriașă la afirmarea României în sportul internațional.
Irina Loghin nu a oferit, deocamdată, o reacție publică, însă apropiații artistei spun că este profund afectată de pierderea celui care i-a fost sprijin toată viața.
Comentează