Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Donald Trump s-a dat iar în spectacol și s-a răzgândit: 'Da, voi purta mască'

fox news
Donald Trump

Donald Trump - zorit să lase impresia unei ţări care reporneşte - efectuează marţi o vizită în Arizona, la o fabrică de măşti şi sugerează că va purta mască, pentru a da en exemplu în lupta împotriva noului coronavirus, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Este palpitant să vedem ţara care începe să se redeschidă!”, a scris peTwitter preşedintele american cu puţin înainte să plece în această vizită.

Statele Unite se apropie de 70.000 de morţi din cauza covid-19 şi ar putea depăşi pragul de 100.000 până la începutul lui iunie, potrivit mai multor modele epidemiologice.

Citește și: Ludovic Orban, ieșire după decizia CEDO în favoarea lui Kövesi: ‘Au prejudiciat grav imaginea României’

În această primă ieşire de la Casa Albă de mai multe săptămâni, Donald Trump vizitează o fabrică Honeywell de măşti respiratorii de la Phoenix.

”Ei fabrică măşti care sunt bune. Ei nu fabrică din cele care nu funcţionează, pe care le-au primit unii de la alte ţări”, a tunat el în Grădina Casei Albe.

Preşedintele va purta, pentru prima oară, de la începutul epidemiei, o mască? a fost întrebat Trump. ”Dacă este o fabrică de măşti, da, voi purta una”, a răspuns el.

La începutul lui aprilie, miliardarul republican a respins în mod categoric acest lucru.

”A purta o mască primind preşedinţi, premieri, dictatori, regi, regine, nu ştiu... Nu simt că e pentru mine”, declara el, în contextul în care toate vizitele liderilor străini sunt întrerupte de multe săptămâni.

Citește și: Prima reacție a Laurei Codruța Kövesi după victoria de la CEDO

Vicepreşedintele său Mike Pence a fost foarte criticat din cauză că nu a purtat mască în cursul unei vizite la o clinică din Minnesota, încălcând astfel regulematul instituţiei. Duminică seara, el a recunoscut că a greşit.

TOATE PERSOANELE DIN APROPIEREA LUI TRUMP, TESTATE

Vizita însăşi a preşedintelui, împreună cu consilieri, jurnalişti, membri ai Senatului este o sfidare.

Orice persoană care se va afla în apropierea preşedintelui a fost testată de covid-19.

”Preşedintele ia foarte în serios sănătatea şi securitatea tuturor celor care călătoresc pentru a permite deplasările sale şi buna desfăşurare a operaţiunilor Casei Albe”, a subliniat un purtător de cuvânt al Executivului american, Judd Deere.

La fiecare deplasare, echipe de la Casa Albă acţionează ”pentru a se asigura că recomandările autorităţilor sanitare în vederea limitării expunerii la covid-19 sunt respctate pe cât posibil”, a adăugat el.

Întrebat despre numeroasele proiecţii care nu preconizează o oprire subită a contagiunii pe timpul verii, Trump şi-a aprat din nou deciziile de la începutul epidemiei.

”Am făcut-o”, a subliniat el, insistând că a venit vremea redeschiderii economiei.

Citește și: Reacția magistraților după decizia CEDO în cazul Kövesi: ‘Este inadmisibil. Toți factorii responsabili să-și asume consecințele’

Bilanţul Statelor Unite relevă mari diferenţe - la fel ca în Europa. În focare iniţiale mari - ca New Yorkul şi New Jersey - contagiunea scade. În Texas, Illinois sau în regiunea Washingtonului, numărul noilor cazuri creşte. În California şi în Florida stagnează.

California - primul stat american care a impus izolarea în vederea unei îndiguiri a epidemiei - urmează să înceapă să-şi relaxeze anumite măsuri la sfârşitul săptămânii, prin deschiderea unor magazine.

În ultima sa vizită în Arizona, la 19 februarie, la un miting de campanie, Donald Trump a minimalizat riscurile şi evoca venirea în curând a primăverii ca o eliberare.

”Cred că totul va fi bine”, declara el la o serie de posturi locale de televiziune.

”Cred că, atunci când vom ajunge în aprilie, cu o vreme mai caldă, acest lucru va avea un impact negativ asupra acestui tip de virus. Vom vedea, dar eu cred că totul va fi bine”, spunea el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.