VIDEO Donald Trump se adresează Knesetului: Acesta nu este doar sfârşitul unui război, sunt zorii istorici ai unui nou Orient Mijlociu

Autor: George Traicu

Publicat: 13-10-2025 14:50

Actualizat: 13-10-2025 14:53

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Evelyn Hockstein / AP / Profimedia

Preşedintele american Donald Trump declară luni, într-un discurs în Parlamentul Israelian, că ”este o mare onoare” să se adreseze Knessetului, ”un loc drăguţ”, relatează The Associated Press şi AFP, potrivit news.ro.

El se adresează deputaţilor după o intervenţie a premierului Benjamin Netanyahu.

”Trump! Trump! Trump!”, a scandat sala în timp ce cei doi se îmbrăţişau.

Şeful statului american şi-a început discursul lăudând ”20 de ostatici curajoşi”, despre care a spus că se întorc în îmbrăţişarea glorioasă a familiilor lor. Iar asta este glorios”.

El a salutat rolul premierului israelian în acordul cu Hamasul şi i-a făcut complimente.

”Ţin să-mi exprim mulţumirea faţă de un om de un curaj şi de un patriotism excepţionale, Benjamin Netanyahu. Ţin să vă spun că nu este uşor să negociezi cu el, dar asta estemăreţia lui”, a declarat el.

”Îţi mulţumesc, Bibi, bună treabă”, a adăugat Donald Trump în Knesset.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri