Premierul Ilie Bolojan a convocat o ședință extraordinară de Guvern, vineri, de la ora 12.00, pentru adoptarea măsurilor de sprijin necesare persoanelor afectate de inundațiile din Suceava și Neamț. Premierul Ilie Bolojan a anunțat, înaintea ședinței de guvern, că un nou pachet de ajutoare va fi aprobat la începutul săptămânii viitoare, imediat ce autoritățile vor încheia evaluările din teren.
„Am convocat o şedinţă de Guvern în care urmează să aprobăm ajutoarele financiare de urgenţă pentru persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile din judeţele Suceava şi Neamţ. Acesta este un prim pachet de ajutorare, în afară de sprijinul care a fost acordat prin IGSU-şi din rezerva de stat, iar la începutul săptămânii viitoare, după finalizarea evaluării de la faţa locului, vom aproba un nou pachet de sprijin pentru a-i susţine pe cetăţeni să-şi refacă casele şi, de asemenea pentru a susţine refacerea infrastructurii grav afectate de aceste inundaţii. Ajutoarele vor fi acordate pe baza evaluărilor făcute de comisiile desemnate la nivel local. (...) Rămânem în contact permanent cu autoritățile locale pentru a oferi ajutorul necesar”, a spus premierul.
Guvernul a aprobat, printr-o decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), acordarea de sprijin financiar pentru persoanele ale căror locuințe au fost distruse sau avariate în urma inundațiilor produse în județele Suceava și Neamț, în perioada 27–28 iulie 2025.
Potrivit hotărârii adoptate în ședința convocată joi seară de premierul Ilie Bolojan, sumele alocate variază în funcție de gradul de afectare al locuințelor:
15.000 de lei pentru casele afectate în proporție de până la 75%;
25.000 de lei pentru cele avariate în proporție mai mare de 75%;
30.000 de lei pentru locuințele distruse complet.
Totodată, familiile victimelor decedate în urma fenomenelor hidrometeorologice extreme vor beneficia de un ajutor financiar în valoare de 15.000 de lei. Pe lângă ajutoarele financiare, autoritățile au trimis în zonele afectate hrană, apă potabilă, îmbrăcăminte, motorină, produse esențiale și locuințe modulare, pentru a acoperi nevoile urgente ale sinistraților.
Comentează