Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat duminică, despre aderarea României la Schengen, că va face presiune şi le va arăta austriecilor care sunt pierderile pe care le au investitorii austrieci, precizând că asta îi doare. Ea a mai afirmat că nu putem să mergem mereu cu capul plecat.
Elena Lasconi a fost întrebată la Antena 3 CNN ce va face pentru aderarea României la spaţiul Schengen cu drepturi depline şi pentru viza americană.
”Exact ce n-a făcut Iohannis voi face. Voi fi picătura chinezească. Deja am scris o srisoare pentru cancelarul Austriei”, a arătat Lasconi, precizând că în toate discuţiile din exterior a vorbit de Schengen şi Republica Moldova, conform News.ro.
”Voi face presiune şi le voi arăta austriecilor care sunt pierderile pe care le au investitorii austrieci, cred că îi doare. Nu putem să mergem mereu cu capul plecat. Îmi pare rău că politicienii nu ştiu să negocieze, o mai avea în sânge Băsescu, dar am informaţii, în momentul în care cineva a preluat o ambasadă înstrăinătate a întrebat ce pretenţii au de la noi şi erau câteva bibliorafturi iar la noi nu era nimic”, a mai afirmat Lasconi.
Elena Lasconi: „Eu nu l-am aplaudat pe Traian Băsescu pentru că a colaborat cu Securitatea. Eu detest securiştii. Nu poţi să pui o ştampilă pe un om că e dracu’ pe Pământ”
Elena Lasconi candidata USR la alegerile prezidenţiale, a declarat, despre faptul că l-a lăudat pe fostul preşedinte Traian Băsescu că nu vrea să se mărite cu el şi nu l-a aplaudat pe Traian Băsescu pentru că a colaborat cu Securitatea, pentru că detestă securiştii. Asta nu înseamnă că nu poţi să iei binele de la un om, a mai spus Lasconi, arătând că nu poţi să pui o ştampilă pe un om că e dracu’ pe Pământ şi că, din punctul ei de vedere, a fost un preşedinte bun.
”Nu vreau să mă mărit cu Traian Băsescu. În al doilea rând, am spus că o să iau tot ce e mai bun de la foştii preşedinţi. Cred că a adus într-o zonă uşor mai intimă pentru că aţi început cu un nume şi nu aş vrea să dezvolt, dar o să iau tot ce e mai bun de la foştii preşedinţi. Eu nu l-am aplaudat pe Traian Băsescu pentru că a colaborat cu Securitatea. Eu detest securiştii. Şi cei care colaborează cu diverse servicii, dar asta nu înseamnă că nu poţi să iei binele de la un om. Nu poţi să pui o ştampilă pe un om că e dracu’ pe Pământ. Din punctul meu de vedere, el a fost un preşedinte bun”, a spus Elena Lasconi la Antena 3 CNN.
Ea a precizat că nu o să facă greşeli şi nu o să fie abuzivă.
”Am 52 de ani, mă ştie multă lume, niciodată nu mi-am pierdut minţile. Îmi aduc aminte că de fiecare dată mă trezea mama dimineaţa să mă duc la şcoală şi mă enerva asta. Dar cred că trebuie ca o femei să trezească această naţiune. Nu o să fiu leneşul de Iohannis, Traian Băsescu sau Emil Constantinescu”, a completat ea.































Comentează