Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video| Ellen DeGeneres pune capăt show-ului său după aproape 20 de ani de difuzare

www.goodhousekeeping.com
ellen degeneres

Comedianta şi prezentatoarea Ellen DeGeneres şi-a încheiat joi programul "The Ellen DeGeneres Show", una dintre producţiile cele mai influente ale televiziunii americane care a fost difuzat timp de aproape 20 de ani, relatează EFE.

"A intrat aici acum 19 ani şi am spus că este începutul unei relaţii. Iar azi nu este sfârşitul acestei relaţii, ci o perioadă de odihnă. Voi veţi putea urmări alte show-uri iar eu s-ar putea să mă întâlnesc cu alt public", a spus ea glumind în discursul său de încheiere, conform Agerpres.

DeGeneres a fost însoţită de actriţa Jennifer Aniston, care a fost prima sa invitată, şi de cântăreţele Billie Eilish şi Pink.

În discursul său de despărţire, prezentatoarea a ţinut să reamintească progresele realizate de LGTBQ de când ea şi-a recunoscut deschis orientarea în 1997 şi a devenit o figură emblematică pentru această comunitate.

"Când am început programul nu puteam pronunţa cuvântul 'gay', care nu era permis. Nu puteam spune nici soţia mea, deoarece căsătoriile gay nu erau legale. Acum spun tot timpul soţia mea", a mărturisit ea, referindu-se la actriţa Portia de Rossi, care a participat şi ea la show-ul final.

Ellen DeGeneres anunţase deja de anul trecut că pune capăt acestui popular format, a cărui influenţă a crescut mai ales datorită invitaţilor săi de renume, precum Penélope Cruz, Britney Spears, sau preşedintele SUA, Joe Biden.

"The Ellen DeGeneres Show", care se difuzează din 2003, a fost nominalizat la premiile Emmy de 171 de ori (a câştigat 61 de statuete) şi are o medie de 2,5 milioane de telespectatori zilnic, cărora li se adaugă cei care urmăresc conţinutul online pe YouTube şi pe platformele internaţionale.

În pofida succesului său răsunător, formatul se confrunta cu o scădere de audienţă, după ce în 2019 au devenit publice mai multe rapoarte privind atmosfera de lucru toxică şi acuzaţiile de rasism.

După ce ziarul online BuzzFeed a publicat un reportaj în care foşti angajaţi ai programului acuzau echipa de "rasism" şi "mediu de muncă toxic", imaginea lui DeGeneres a fost afectată, iar emisiunea a pierdut un milion de telespectatori.

Vara trecută prezentatoarea şi-a cerut scuze echipei sale printr-o scrisoare deschisă.

Ellen DeGeneres a dorit să-şi încheie contractul în 2019, dar până la urmă l-a prelungit până în 2022, însă a anunţat că nu vor mai exista şi alte prelungiri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.