VIDEO Eto’o și-a exprimat furia față de spectatori în timpul remizei Camerun-Angola

Autor: Diana Pană

Publicat: 14-10-2025 20:05

Article thumbnail

Sursă foto: skysports.com

Samuel Eto'o, fost atacant şi actual preşedinte al Federaţiei Cameruneze de Fotbal, a fost criticat de spectatorii aflaţi în loje, luni, în timpul meciului terminat la egalitate cu Angola (0-0), informează news.ro.

După remiza (0-0) cu Angola de luni, Leii Neîmblânziţi au ratat calificarea directă la Cupa Mondială din 2026, fiind devansaţi de Capul Verde. Cel mai probabil, vor trebui să treacă prin baraje în noiembrie pentru a încerca să-şi asigure biletul pentru competiţie.

Într-un videoclip difuzat pe reţelele sociale, o voce (cel puţin) îl critică dur pe fostul atacant al FC Barcelona. „Trebuie să plece de acolo”, spune unul dintre spectatori. „Idiotule! Din cauza lui nu ne-am calificat.”

Fără să se mai abţină, Eto'o s-a întors şi a început să-i insulte pe cei care îl atacau în acel moment tensionat, care s-a petrecut sub ochii ministrului adjunct al Justiţiei, Jean de Dieu Momo, prezent la faţa locului.

Potrivit declaraţiilor relatate de presa cameruneză, ministrul a negat furia lui Eto'o, criticându-i mai degrabă pe detractorii acestuia. „Era un grup de persoane care nu încetau să-l insulte pe preşedinte, deşi fuseseră invitaţi chiar de Samuel Eto'o. Securitatea a vrut să-i expulzeze cu forţa, deoarece comportamentul lor necuviincios deranja întreaga tribună.”

În acest mesaj postat pe contul său de Facebook, ministrul – foarte apropiat de Eto'o, până la punctul în care a fost criticat de opoziţie pentru că s-a lăudat că a locuit la fostul jucător – a denunţat, de asemenea, o înscenare menită să-l discrediteze pe câştigătorul Ligii Campionilor din 2010. „Ne-am ruşinat cu toţii de acest comportament provocator, filmat de complicele lor cu scopul de a-l denigra pe preşedintele Eto'o, care şi-a păstrat demnitatea fără a se coborî la nivelul acestor indivizi.”

Selecţionata Camerunului se află într-un conflict latent de mai bine de un an şi jumătate, iar numirea lui Marc Brys în funcţia de selecţioner de către guvern a fost imediat contestată de Eto'o şi de Federaţie. Criticat în mod regulat şi ameninţat cu concedierea (cu numeroase răsturnări de situaţie), Brys este încă în funcţie. Ultimul episod din iulie anul trecut: Federaţia a anunţat demisia selecţionerului, informaţie imediat dezminţită de principalul interesat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri