Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Eugen Tomac, mesaj emoționant în Parlamentul European la 30 de ani de la Revoluție

Agerpres
Eugen Tomac

Milioane de români au exprimat, la Revoluția din 1989, o stare de dorință de libertate pentru ceea ce România urma să obțină, democrație și un drum ireversibil pe calea integrării europene, a afirmat eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE), în cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989.

”În urmă cu 30 de ani, milioane de români au înfruntat frica. Au ieșit în stradă pentru a cere ca România să se rupă definitiv de un regim criminal. Milioane de români, împotriva cărora s-au tras 12 milioane de gloanțe, au strigat în stradă: ”Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!” Aceste voci nevinovate au exprimat o stare de dorință de libertate pentru ceea ce România urma să obțină, democrație și un drum ireversibil pe calea integrării europene. România s-a rupt definitiv de o perioadă dură în care sute de mii de oameni au murit în închisori comuniste, iar astăzi datorită acestui sacrificiu, și să mulțumesc, le aducem un omagiu în plenul Parlamentului European acestor eroi. Eroii nu mor niciodată”, a spus Tomac, președintele PMP.

Membrii Parlamentului European au deschis lucrările ultimei sesiuni plenare de la Strasbourg din acest an, care se desfășoară în perioada 16-19 decembrie, cu o dezbatere menită să comemoreze cea de-a treizecea aniversare a Revoluției Române din Decembrie 1989.

Dezbaterea va fi finalizată cu o rezoluție ce va fi supusă la vot joi, la ora locală 12:00 (13:00 ora României). Propunerea de rezoluție va fi publicată curând aici, iar textul adoptat va fi disponibil aici în urma votului de joi.

Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România. Demonstrațiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și execuția soților Ceaușescu. Înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație. România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.