VIDEO Europarlamentarul Victor Negrescu: 'România poate deveni un hub tehnologic și militar pentru sud-estul Europei!'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 13-03-2025 12:01

Actualizat: 13-03-2025 14:01

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Facebook/VictorNegrescu

Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat ca UE să aloce cu prioritate resursele financiare pentru apărare către statele aflate în prima linie, precum România. Țaara noastră  ar putea să devină în acest fel un hub tehnologic și militar pentru sud-estul Europei, consideră Negrescu.

„România poate atrage cel puțin 20 de miliarde de euro din fonduri europene destinate apărării la nivelul Uniunii Europene. Competiția pentru aceste fonduri va fi intensă, de aceea este crucial să avem proiecte bine pregătite, care să implice zona de producție militară și pe care să le susținem în următoarele luni.

Cum putem accesa aceste fonduri? Să realizăm un plan național de dezvoltare a industriei militare. Să identificăm parteneri europeni și să elaborăm proiecte strategice. Să simplificăm procedurile și să implicăm mediul de afaceri.

Timpul este limitat! De aceea, trebuie să acționăm rapid.

În procesul de atribuire a fondurilor, am solicitat ca UE să aloce cu prioritate resursele financiare pentru apărare către statele aflate în prima linie, precum România. Obiectivul nostru pentru viitor este ca, prin mobilizarea acestui mecanism european, România să devină un hub regional militar și tehnologic. Trebuie să acționăm! Este un moment decisiv pentru ca România să devină un pilon al securității în această zonă a Europei”, crede Victor Negrescu.

Context

Liderii europeni au susţinut joi planurile Comisiei Europene de a cheltui mai mult pentru apărare şi de a continua să sprijine Ucraina într-o lume bulversată de inversarea politicilor americane de către Donald Trump. Summitul pentru apărare al Uniunii Europene de la Bruxelles a avut loc pe fondul temerilor că Rusia, încurajată de războiul său din Ucraina, ar putea ataca în continuare o ţară din UE, iar Europa nu se mai poate baza pe SUA pentru a-i veni în ajutor.

Liderii UE au salutat propunerile Comisiei Europene din această săptămână de a le oferi flexibilitate fiscală în ceea ce priveşte cheltuielile pentru apărare şi de a împrumuta împreună până la 150 de miliarde de euro pentru a finanţa cheltuielile pe care ţările UE le au cu armatele lor.

Într-o declaraţie comună convenită de toate cele 27 de state membre, liderii au cerut miniştrilor lor de resort să examineze urgent aceste propuneri în detaliu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri